sâmbătă

În casa ta mai sunt și azi altare

În casa ta mai sunt și azi altare,
În casa ta mai arde focul oare?
În casa ta mai este azi cuvântul
Și nicidecum nu te va bate vântul?


În casa ta să n-ai idolii lumii
Să macini azi semințele minciunii;
Să fugi mereu de tot ce-i inălțare
Și-apoi vei fi la marea sărbătoare.


În casa ta mai este azi lumină
În rugăciuni și peste disciplină?
Că doar așa soțul și soția
Vor moșteni în ceruri veșnicia.


În casa ta mai este armonie
Când cerul tot ți-aduce bucurie?
Căminul tău a fost și pentru alții
Venit-au des surorile și frații?

În casa ta ca Iosua să spui
Că tu cu-ai tăi lângă Domnul rămâi
Chiar dacă toți își schimbă azi stăpânul
Tu vei striga: ca Domnul nu-i nici unul. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.