Se afișează postările cu eticheta Să cânt de dragul Tău aş vrea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Să cânt de dragul Tău aş vrea. Afișați toate postările

miercuri

Să cânt de dragul Tău aş vrea

Să cânt de dragul Tău aş vrea,
Să cânt cântări de biruinţă,
Să cânt că-n încercarea grea
Mi-ai dat răbdare şi credinţă.
Să cânt, Isus, de dragul Tau,
Că-n ceasul disperării
Te-ai aplecat în dreptul meu,
Părinte drag al îndurării.


Să cânt de dragul Tău, Isus,
Şi să Te laud o veşnicie,
Să cânt că m-ai iubit nespus
Şi mi-ai schimbat viaţa pustie.
Măcar aşa să-Ţi mulţumesc,
Iubire minunată,
E prea puţin, dar Te slăvesc
Cu dor şi inimă curată.


Să cânt de dragul Tău aş vrea
S-audă tot cuprinsul zării,
Că-n locul meu demult, cândva,
Tu ai băut cupa durerii.
Să cânt cu-acei ce-au biruit
Cântarea minunată
Ce nicicând nu s-a auzit
Şi n-am cântat-o niciodată.


Aş vrea, Isus, din zi în zi,
Să preamăresc numele-Ţi mare
Până odată-n veşnicii,
Acolo-n marea sărbătoare,
Să-Ţi cânt, Isus, de dragul Tău
Cu acei ce încă-Ţi cântă,
Să-Ţi cânt la bine şi la greu,
Să-Ţi mulţumesc de jertfa sfântă.