A venit in lumea noastra
Lasand slava cereasca
Chip de rob Isus a luat
Sa te scape din pacat.
S-a nascut chiar pentru tine
Sa te scape din suspine
Sa-ti ofere viata-n dar
Sa traiesti iertat prin har.
Un copil ni s-a dat
Domn al pacii Imparat
Si crezand in El mereu
Va salva sufletul tau.
Prin viata Sa ne-a dat
Un exemplu minunat
Vrea sa Il urmezi supus
Ca s-ajungi acolo sus.
S-a-naltat la Tatal Sau
Biruindu-l pe cel rau
Si-ntr-o zi iar va veni
Sa-Si ia acasa ai Sai copii.
joi
Noi avem cu noi un Dumnezeu
Noi avem cu noi un Dumnezeu,
Care-n veci e viu, c-a inviat din morti.
Al nostru Isus e viu,
El e viu e printre noi
Hai sa-L laudam,
Cu totii sa-I cantam
C-a-nviat din morti,
Si-n veci de veci e viu.
Iti sterge lacrima,
Iti ia povara ta
Te-ajuta mereu,
Atunci cand ti-e mai greu.
Noi avem cu noi un Dumnezeu,
Care orisicand ne ajuta la greu.
Care-n veci e viu, c-a inviat din morti.
Al nostru Isus e viu,
El e viu e printre noi
Hai sa-L laudam,
Cu totii sa-I cantam
C-a-nviat din morti,
Si-n veci de veci e viu.
Iti sterge lacrima,
Iti ia povara ta
Te-ajuta mereu,
Atunci cand ti-e mai greu.
Noi avem cu noi un Dumnezeu,
Care orisicand ne ajuta la greu.
miercuri
Dar mai puternic decat vuietul apelor mari
Dar mai puternic decat vuietul apelor mari
Si mai puternic decat toti cei tari
Si mai puternic decat valurile ce izbesc
Este Domnul in locul cel ceresc.
Domnul imparateste imbracat in maretie
Imbracat si incins cu putere
De aceea lumea-i tare, nu se clatina pe cale
Fiindca Dumnezeul nostru-I mare.
Valuri mari, multe, vin toate,
Raurile vuiesc tare, apele se umfla cu putere
Nu ne clatinam pe cale, Domnul e cu noi in mare
Sa inaintam cu-nflacarare.
Si mai puternic decat toti cei tari
Si mai puternic decat valurile ce izbesc
Este Domnul in locul cel ceresc.
Domnul imparateste imbracat in maretie
Imbracat si incins cu putere
De aceea lumea-i tare, nu se clatina pe cale
Fiindca Dumnezeul nostru-I mare.
Valuri mari, multe, vin toate,
Raurile vuiesc tare, apele se umfla cu putere
Nu ne clatinam pe cale, Domnul e cu noi in mare
Sa inaintam cu-nflacarare.
marți
Cauta-n lume adevarul
Dintre multele cuvinte
Ce-s rostite fara seama
Omule, in cate oare
Adevarul sta-n picioare?
Cauta-n lume adevarul,
Daca vrei ca sa traiesti;
/Cauta-n harul de acuma
Calea sfanta, care-i una
Pana viata nu sfarsesti. :/
Mii de ani, veacuri de-a randul
Ce-au acoperit trecutul;
Vorba, fapta, chiar si gandul
Le va judeca Cuvantul.
Om, ce-ti pui nadejdea-n lucruri
Care pier si putrezesc,
Singur te inseli pe tine
Raiul pierzi pentru vecie!
Ce-ti v-aduce judecata,
Cand se v-arata adevarul:
Chin sau viata pe vecie?
Rai sau iad, o vesnicie?
Unul singur e-Adevarul:
E Isus crucificat!
El e calea si viata,
Adevarul ce-ti da pacea.
Ce-s rostite fara seama
Omule, in cate oare
Adevarul sta-n picioare?
Cauta-n lume adevarul,
Daca vrei ca sa traiesti;
/Cauta-n harul de acuma
Calea sfanta, care-i una
Pana viata nu sfarsesti. :/
Mii de ani, veacuri de-a randul
Ce-au acoperit trecutul;
Vorba, fapta, chiar si gandul
Le va judeca Cuvantul.
Om, ce-ti pui nadejdea-n lucruri
Care pier si putrezesc,
Singur te inseli pe tine
Raiul pierzi pentru vecie!
Ce-ti v-aduce judecata,
Cand se v-arata adevarul:
Chin sau viata pe vecie?
Rai sau iad, o vesnicie?
Unul singur e-Adevarul:
E Isus crucificat!
El e calea si viata,
Adevarul ce-ti da pacea.
sâmbătă
Privind la Tine
Simt fiorul dragostei divine
In minunea fiecarui rasarit
Simt intreaga vesnicie-n mine
Pe un varf de munte neclintit.
Fiecare adiere-mi spune
Cat de blanda e iubirea Ta,
Fiecare-apus imi aminteste
Ce frumoasa e privirea Ta.
Privind in jur ma-ncanta frumusetea
Ce-ai lasat-o-n fiecare dintre noi,
Privind la Tine ma umple dorul
De-a petrece vesnicia amandoi.
Stiu ca orice rasarit de soare
E al Tatalui cadou pentru ai Sai,
Fiecare-a inimii bataie
Este pulsul Tatalui in pieptul meu.
Constiinta ce ne-ai dat si ratiunea
Sun un strop din chipul Tau in noi,
Fiecare pas facut in rugaciune
Ne apropie mai mult de tronul Tau.
Privind la Tine, Doamne
Sunt motivat sa ma inchin mai mult
Privind la Tine Doamne
Sunt motivat sa Te iubesc mai mult
Privind in jur ma-ncanta frumusetea
Ce-ai lasat-o-n fiecare dintre noi,
Privind la Tine ma umple dorul
De-a petrece vesnicia amandoi!
In minunea fiecarui rasarit
Simt intreaga vesnicie-n mine
Pe un varf de munte neclintit.
Fiecare adiere-mi spune
Cat de blanda e iubirea Ta,
Fiecare-apus imi aminteste
Ce frumoasa e privirea Ta.
Privind in jur ma-ncanta frumusetea
Ce-ai lasat-o-n fiecare dintre noi,
Privind la Tine ma umple dorul
De-a petrece vesnicia amandoi.
Stiu ca orice rasarit de soare
E al Tatalui cadou pentru ai Sai,
Fiecare-a inimii bataie
Este pulsul Tatalui in pieptul meu.
Constiinta ce ne-ai dat si ratiunea
Sun un strop din chipul Tau in noi,
Fiecare pas facut in rugaciune
Ne apropie mai mult de tronul Tau.
Privind la Tine, Doamne
Sunt motivat sa ma inchin mai mult
Privind la Tine Doamne
Sunt motivat sa Te iubesc mai mult
Privind in jur ma-ncanta frumusetea
Ce-ai lasat-o-n fiecare dintre noi,
Privind la Tine ma umple dorul
De-a petrece vesnicia amandoi!
Cand esti singur
Cand esti singur, trist si parasit
Si pacatul te-a prins in vraja sa
N-ai pe nimeni sa-ti vina-n ajutor
Iar tu ramai neputincios si gol!
Nu descuraja ca totusi cineva
Are grija si de viata ta,
Te pazeste si in ceasul greu,
Doar El stie tot necazul tau.
Dar tu nu nu uita,
El e salvarea ta,
Numai la Isus
Tu vei gasi raspuns!
Chiar si-atunci cand viata ti se pare rea
Si povara din suflet este grea
Tu te roaga si cheama-L pe Isus
Sa fii sigur ca are un raspuns!
Eu nu voi uita,
El e salvarea mea
Numai la Isus
Eu voi gasi raspuns,
Dar tu nu uita,
El e salvarea ta
Numai la Isus
Tu vei gasi raspuns!
Si pacatul te-a prins in vraja sa
N-ai pe nimeni sa-ti vina-n ajutor
Iar tu ramai neputincios si gol!
Nu descuraja ca totusi cineva
Are grija si de viata ta,
Te pazeste si in ceasul greu,
Doar El stie tot necazul tau.
Dar tu nu nu uita,
El e salvarea ta,
Numai la Isus
Tu vei gasi raspuns!
Chiar si-atunci cand viata ti se pare rea
Si povara din suflet este grea
Tu te roaga si cheama-L pe Isus
Sa fii sigur ca are un raspuns!
Eu nu voi uita,
El e salvarea mea
Numai la Isus
Eu voi gasi raspuns,
Dar tu nu uita,
El e salvarea ta
Numai la Isus
Tu vei gasi raspuns!
S-a nascut Emanuel
Tu te-ai nascut jos pe pamant
In ieslea saraca si rece
Fiu de-mparat, cerul ai lasat
Traind pe pamant printre oameni.
S-a nascut Emanuel
Jos in ieslea Betleem
Pentru noi El a venit
Din iubire!
S-a nascut jos pe pamant
O speranta aducand
Doar prin El noi am primit
Mantuire!
Haideti cu toti la ieslea Lui
Prin El vom avea fericire
Sa-I cantam, Sa-L laudam
Pe Cel ce-a adus mantuire!
In ieslea saraca si rece
Fiu de-mparat, cerul ai lasat
Traind pe pamant printre oameni.
S-a nascut Emanuel
Jos in ieslea Betleem
Pentru noi El a venit
Din iubire!
S-a nascut jos pe pamant
O speranta aducand
Doar prin El noi am primit
Mantuire!
Haideti cu toti la ieslea Lui
Prin El vom avea fericire
Sa-I cantam, Sa-L laudam
Pe Cel ce-a adus mantuire!
joi
Colindul mamei
Si astazi imi aduc aminte, de povestea de demult
Cum mama imi spunea, ca Mesia s-a nascut
Aud si azi vocea ei, cum canta atat de duios
In colindul ei spunea, s-a nascut Hristos.
S-a nascut Isus Hristos ce bucurie,
S-a nascut Isus Hristos Domnul Sfant,
S-a nascut Isus Hristos ce fericire,
S-a nascut Isus Hristos pe pamant.
Afara era frig, cadeau fulgi de zapada
In casa era mama, cu inima ei calda
Imi placea s-ascult colindul, colindu-l ei frumos
Cum canta cu bucurie, s-a nascut Hristos.
Vocea ei ca de inger despre Domnul imi vorbea,
Ca-ntr-un staul, intr-o iesle, s-a nascut Hristos Mesia
Cum mama imi spunea, ca Mesia s-a nascut
Aud si azi vocea ei, cum canta atat de duios
In colindul ei spunea, s-a nascut Hristos.
Cu atata pasiune despre Domnul colinda,
De sfanta bucurie fata ii stralucea
Si de-atunci in inima mea a ramas colindul sfant
De atunci pana azi, cu mama cant.
S-a nascut Isus Hristos ce bucurie,
S-a nascut Isus Hristos Domnul Sfant,
S-a nascut Isus Hristos ce fericire,
S-a nascut Isus Hristos pe pamant.
Afara era frig, cadeau fulgi de zapada
In casa era mama, cu inima ei calda
Imi placea s-ascult colindul, colindu-l ei frumos
Cum canta cu bucurie, s-a nascut Hristos.
Vocea ei ca de inger despre Domnul imi vorbea,
Ca-ntr-un staul, intr-o iesle, s-a nascut Hristos Mesia
Si de-atunci in inima mea a ramas colindul sfant
De atunci pana azi, cu mama cant.
Multe ierni au trecut, anii au zburat s-au dus
Si azi o vad pe mama, ridicand privirea-n sus
Multumind lui Dumnezeu pentru darul pretios
Ca-ntr-o iesle-n Betleem, s-a nascut Hristos.
Cu vocea ei plapanda, imi spunea ca intr-o zi,
Vom fi iar impreuna, ca o stea vom straluci
Si de-atunci in inima mea a ramas colindul sfant
De atunci pana azi, cu mama cant.
Si azi o vad pe mama, ridicand privirea-n sus
Multumind lui Dumnezeu pentru darul pretios
Ca-ntr-o iesle-n Betleem, s-a nascut Hristos.
Cu vocea ei plapanda, imi spunea ca intr-o zi,
Vom fi iar impreuna, ca o stea vom straluci
Si de-atunci in inima mea a ramas colindul sfant
De atunci pana azi, cu mama cant.
Etichete:
Colindul mamei,
Emma,
Speranta si prietenii
vineri
Eu ma incred in Domnul
Eu ma-ncred in Domnul, El conduce viata mea
Ma-ncred in Domnul meu, El imi conduce inima
Ma-ncred in El in orice ceas din zi
Ma-ncred in El orice ar veni.
Ma-ncred in Dumnezeu.X4
Domnul, Domnul, El e scaparea mea
El e stanca tare, e cetatuia mea
Domnul, Domnul, imi e ocrotitor
Ma-ncred in El, El e Domnul domnilor.
Eu ma-ncred in Domnul, cand imi spune sunt cu tine
Ma-ncred in Domnul meu, El e alaturi de mine
Ma-ncred in Domnul meu, El ma izbaveste
Ma-ncred in El, ca nu ma paraseste.
Eu ma-ncred in Domnul, El ma conduce pe pamant
Ma-ncred in Domnul meu, El e adevarul Sfant
Ma-ncred in El, e calea catre cer
In orice zi ma incred in El.
Ma-ncred in Domnul meu, El imi conduce inima
Ma-ncred in El in orice ceas din zi
Ma-ncred in El orice ar veni.
Ma-ncred in Dumnezeu.X4
Domnul, Domnul, El e scaparea mea
El e stanca tare, e cetatuia mea
Domnul, Domnul, imi e ocrotitor
Ma-ncred in El, El e Domnul domnilor.
Eu ma-ncred in Domnul, cand imi spune sunt cu tine
Ma-ncred in Domnul meu, El e alaturi de mine
Ma-ncred in Domnul meu, El ma izbaveste
Ma-ncred in El, ca nu ma paraseste.
Eu ma-ncred in Domnul, El ma conduce pe pamant
Ma-ncred in Domnul meu, El e adevarul Sfant
Ma-ncred in El, e calea catre cer
In orice zi ma incred in El.
luni
Nascut sa nu mor niciodata
Strain si calator prin lumea veche
Ma-ntreb adeseori o, Domnul meu
Cand voi gusta dorind a Ta iubire
Un zambet senin pe chipul Tau.
E-asa de multa moarte si ocara
O, Doamne vreau sa zbor mai sus de cer
Sa fiu cu Tine viata mea intreaga
Sa pot sa inteleg al Tau mister.
Caci m-am nascut sa nu mor niciodata
Cu Tine Doamne vreau sa ma unesc
Sa port in mine vesnicia toata
Si-ngenunchiat sa-Ti spun cat Te iubesc.
Mai sus de stele, Domnul meu cu Tine
Voi colinda intreaga lumea Ta
Si lacrima si dorul va apune
Vor fi cuprinse de iubirea Ta.
Si aripi de speranta am in mine
Atunci cand drumul este greu
Orice-ar veni viata mea-i in Tine
Ai inviat si Tu, voi invia si eu.
Ma-ntreb adeseori o, Domnul meu
Cand voi gusta dorind a Ta iubire
Un zambet senin pe chipul Tau.
E-asa de multa moarte si ocara
O, Doamne vreau sa zbor mai sus de cer
Sa fiu cu Tine viata mea intreaga
Sa pot sa inteleg al Tau mister.
Caci m-am nascut sa nu mor niciodata
Cu Tine Doamne vreau sa ma unesc
Sa port in mine vesnicia toata
Si-ngenunchiat sa-Ti spun cat Te iubesc.
Mai sus de stele, Domnul meu cu Tine
Voi colinda intreaga lumea Ta
Si lacrima si dorul va apune
Vor fi cuprinse de iubirea Ta.
Si aripi de speranta am in mine
Atunci cand drumul este greu
Orice-ar veni viata mea-i in Tine
Ai inviat si Tu, voi invia si eu.
In bratul Tau
Singur pasesc pe cale, lipsit de ajutor
O, Doamne strig catre Tine, te chem caci nu mai pot
Durerea ma copleseste, pacatul imi da fiori
Tu Doamne ma linisteste, te rog fii indurator.
Cu glasul meu strig catre Domnul, ce ma asculta cand sunt apasat
Iar indoiala ce-o am in suflet, se risipeste in neant.
Cu glasul meu strig catre Tatal, ce ma priveste din Cerul inalt
In bratul Tau Bunule Tata, vreau sa raman neincetat.
O sansa mi-ai dat in viata, o cale spre adevar
Nu-i alta in lume-aceasta, nu-i alt Mantuitor
Isuse tu esti aproape, cand ceasuri grele vin
Ma mangai cu bunatate, am binecuvantari din plin.
O, Doamne strig catre Tine, te chem caci nu mai pot
Durerea ma copleseste, pacatul imi da fiori
Tu Doamne ma linisteste, te rog fii indurator.
Cu glasul meu strig catre Domnul, ce ma asculta cand sunt apasat
Iar indoiala ce-o am in suflet, se risipeste in neant.
Cu glasul meu strig catre Tatal, ce ma priveste din Cerul inalt
In bratul Tau Bunule Tata, vreau sa raman neincetat.
O sansa mi-ai dat in viata, o cale spre adevar
Nu-i alta in lume-aceasta, nu-i alt Mantuitor
Isuse tu esti aproape, cand ceasuri grele vin
Ma mangai cu bunatate, am binecuvantari din plin.
Ti se cuvine toata cinstea
I se cuvine toata cinstea, I se cuvine gloria
Toate Lui ii apartin, toate sunt in mana Sa.
A Domnului este splendoarea, la fel si astrele pe cer
Oameni dati-I slava Lui si, voi ati fost creati de El.
Cantati lui Dumnezeu cantari, voi oameni de pe pamant
Inchinati-va 'naintea Lui, El e vesnic Sfant
Cantati lui Dumnezeu cantari, laudati-L pe Creator
Dati-I cinste si marire, El e Domnul Domnilor.
Cuvantul Lui are putere, din flacari face slujitori
A Domnului este taria, din vanturi El isi face soli
E Inceputul si Sfarsitul, e Dumnezeu nemarginit
El e Alfa si Omega, e Dumnezeu, e infinit.
Laudati, laudati, laudati pe Dumnezeu.
Toate Lui ii apartin, toate sunt in mana Sa.
A Domnului este splendoarea, la fel si astrele pe cer
Oameni dati-I slava Lui si, voi ati fost creati de El.
Cantati lui Dumnezeu cantari, voi oameni de pe pamant
Inchinati-va 'naintea Lui, El e vesnic Sfant
Cantati lui Dumnezeu cantari, laudati-L pe Creator
Dati-I cinste si marire, El e Domnul Domnilor.
Cuvantul Lui are putere, din flacari face slujitori
A Domnului este taria, din vanturi El isi face soli
E Inceputul si Sfarsitul, e Dumnezeu nemarginit
El e Alfa si Omega, e Dumnezeu, e infinit.
Laudati, laudati, laudati pe Dumnezeu.
Etichete:
Speranta si prietenii,
Ti se cuvine toata cinstea
Tu plangi cu mine, o, Isus
De-atatea ori la crucea Ta veneam sa-mi plang al meu amar
Sa-mi amintesc ca si Tu-ai plans, cand dus-ai crucea la Calvar
Acum iar vin sa Te-ntalnesc sa-Ti las Isus povara mea
Si fata-n fata sa-Ti vorbesc si, sa-mi dai mangaierea Ta.
Tu plangi cu mine, o, Isus
Si-asculti al meu necaz
Iar lacrimile ce mi-au curs Tu mi le-aduni
Si-mi stergi al meu obraz.
Cand stau plecat sub cruce jos Ti-aud suspinu-n Ghetsimani
Aud preotii cum sososec si Iuda dupa-al mortii val
Cand vreau sa spun ca sunt lovit si prigonit neincetat
Te-aud "mi-e sete" cum ai zis si, catre Tatal ai strigat.
O, Eli lama sabactani
O, Dumnezeul Meu
M-ai parasit si M-ai lasat intre dusmani
Desi mi-asa de greu.
De as ajunge-n Ghetsimani ti-as multumi de mii de ori
Caci n-am nici aur, n-am nici bani si nici multime de comori
Cand m-ai primit si m-ai iertat si viata pentru mine Ti-ai dat
Te am pe Tine mi-e de-ajuns, cu Tine sunt un om bogat.
Isus, eu nu Te voi uita
In toata viata mea
Ca pe talharul de pe cruce m-ai primit
In raiul stralucit.
Sa-mi amintesc ca si Tu-ai plans, cand dus-ai crucea la Calvar
Acum iar vin sa Te-ntalnesc sa-Ti las Isus povara mea
Si fata-n fata sa-Ti vorbesc si, sa-mi dai mangaierea Ta.
Tu plangi cu mine, o, Isus
Si-asculti al meu necaz
Iar lacrimile ce mi-au curs Tu mi le-aduni
Si-mi stergi al meu obraz.
Cand stau plecat sub cruce jos Ti-aud suspinu-n Ghetsimani
Aud preotii cum sososec si Iuda dupa-al mortii val
Cand vreau sa spun ca sunt lovit si prigonit neincetat
Te-aud "mi-e sete" cum ai zis si, catre Tatal ai strigat.
O, Eli lama sabactani
O, Dumnezeul Meu
M-ai parasit si M-ai lasat intre dusmani
Desi mi-asa de greu.
De as ajunge-n Ghetsimani ti-as multumi de mii de ori
Caci n-am nici aur, n-am nici bani si nici multime de comori
Cand m-ai primit si m-ai iertat si viata pentru mine Ti-ai dat
Te am pe Tine mi-e de-ajuns, cu Tine sunt un om bogat.
Isus, eu nu Te voi uita
In toata viata mea
Ca pe talharul de pe cruce m-ai primit
In raiul stralucit.
miercuri
Samuel
Un copil dormea odata
Langa chivot ca un miel
Cand in noaptea instelata
Se-auzi un glas din cer.
Samuel, Samuel
Nu-l chema Eli batranul
Samuel, Samuel
Il striga Atot-Stapanul.
Fiul Meu cum tuna norii
Voi lovi in Israel
Voi zdrobi toti slujitorii
Ce-mi inseala-nchinatorii.
Daca inima te-ndeamna
Sa-L slujesti si tu la fel
Stai si-asculta fara teama
Glasul tainic ce te cheama.
Lasa viata ta sa-ndrume: Samuel, Samuel
Caci in ziua de otel: Samuel, Samuel
De pe norii stransi de lume
Tu vei fi chemat pe nume.
Langa chivot ca un miel
Cand in noaptea instelata
Se-auzi un glas din cer.
Samuel, Samuel
Nu-l chema Eli batranul
Samuel, Samuel
Il striga Atot-Stapanul.
Fiul Meu cum tuna norii
Voi lovi in Israel
Voi zdrobi toti slujitorii
Ce-mi inseala-nchinatorii.
Daca inima te-ndeamna
Sa-L slujesti si tu la fel
Stai si-asculta fara teama
Glasul tainic ce te cheama.
Lasa viata ta sa-ndrume: Samuel, Samuel
Caci in ziua de otel: Samuel, Samuel
De pe norii stransi de lume
Tu vei fi chemat pe nume.
sâmbătă
Ca un hot la miezul noptii
Ca un hot la miezul noptii Isus va veni
Omenirea ca din somn atunci se va trezi
Sa-L priveasca pe Acel in care n-au crezut
Vor avea cu totii timp pentru Acel ce n-au avut.
Dar El va veni
Ca un hot la miezul noptii,
Isus va reveni.
Cum ti-e viata? Ti-e pazita de pacat
Sau in somnul nepasarii
Ai uitat de Cel Preainalt?
Te gandesti ce clipe grele omenirea va trai
Ranguri, nume sau avere la nimic nu-ti vor sluji
De trecutul tau atunci si tu iti vei aminti
Nu te vei putea ascunde cand Isus te va privi.
Oare tu ce vei raspunde cand Isus te v-a-ntreba
De ce n-ai primit credinta niciodata-n viata ta
Nu poti spune "N-am putut", nici "N-am stiut"
Cand Isus iti va raspunde "Eu te-am vrut", dar tu n-ai vrut!
Omenirea ca din somn atunci se va trezi
Sa-L priveasca pe Acel in care n-au crezut
Vor avea cu totii timp pentru Acel ce n-au avut.
Dar El va veni
Ca un hot la miezul noptii,
Isus va reveni.
Cum ti-e viata? Ti-e pazita de pacat
Sau in somnul nepasarii
Ai uitat de Cel Preainalt?
Te gandesti ce clipe grele omenirea va trai
Ranguri, nume sau avere la nimic nu-ti vor sluji
De trecutul tau atunci si tu iti vei aminti
Nu te vei putea ascunde cand Isus te va privi.
Oare tu ce vei raspunde cand Isus te v-a-ntreba
De ce n-ai primit credinta niciodata-n viata ta
Nu poti spune "N-am putut", nici "N-am stiut"
Cand Isus iti va raspunde "Eu te-am vrut", dar tu n-ai vrut!
Sa dam la o parte orice piedica
Sa dam la o parte orice piedica
Si pacatul care ne infasoara
Sa dai la o parte pana poti sa dai
Ce te-mpiedica sa ajungi in rai.
Daca vrei sa ajungi in cer
Sa primesti in dar cununa
Lupta-te cu eul tau
Tot ce-i rau sa piar-acuma.
Trezeste-te! Trezeste-te! pana inca mai traiesti
Trezeste-te! Trezeste-te! ,maine poate nu mai esti!
Sa dam la o parte ttot ce-i rau in noi
Lupta-i grea pe cale dar nu dam 'napoi
Caci luptand cu tine ai sa biruiesti
Ai s-ajungi cu Isus in slavile ceresti.
Sa dam la o parte tot ce e gunoi
Lupta nu-i cu lumea, lupta e cu noi
Tot ce e firesc afara sa dam
Doar smeriti pe cale o sa castigam.
Etichete:
Familia Stoica,
Sa dam la o parte orice piedica
vineri
Psalmul 91
Celce sta sub ocrotirea Celui Prea Inalt,
Zice despre Domnul: E taria mea
Celce face adapost, turn de scapare
Domnu-l va lua sub aripa Sa.
Chiar o mie de-ar cadea, alte zeci la dreapta mea
Nicicand nu m-as spaimanta, El e stanca mea
Doar cu ochii voi privi, izbavirea voi primi
Caci de toate El ma va feri.
Nu trebuie sa te temi, nici de groaza noptii,
Nici chiar de sageata, ce zboara ziua
El va porunci atunci ingerilor Sai
Ca sa te pazeasca in toata viata.
Fiindca Ma iubeste, zice Domnul Sfant
De aceea Eu, il voi izbazi
Si in stramtorare il voi ocroti
Cand Ma va chema, Eu cu el voi fi.
Zice despre Domnul: E taria mea
Celce face adapost, turn de scapare
Domnu-l va lua sub aripa Sa.
Chiar o mie de-ar cadea, alte zeci la dreapta mea
Nicicand nu m-as spaimanta, El e stanca mea
Doar cu ochii voi privi, izbavirea voi primi
Caci de toate El ma va feri.
Nu trebuie sa te temi, nici de groaza noptii,
Nici chiar de sageata, ce zboara ziua
El va porunci atunci ingerilor Sai
Ca sa te pazeasca in toata viata.
Fiindca Ma iubeste, zice Domnul Sfant
De aceea Eu, il voi izbazi
Si in stramtorare il voi ocroti
Cand Ma va chema, Eu cu el voi fi.
Ridica-ma Doamne pe stanca
Ridica-ma Doamne pe stanca,
Eu singur nu ma pot ridica,
Te rog intareste-mi Tu pasii,
Ca sa pot merge pe calea Ta.
Din groapa Tu mai scos, sunt tare bucuros
Mereu Te voi slavi, Isus Christos.
Din groapa Tu mai scos si astazi cant voios
Mereu Te voi slavi, Isus Christos.
In gura mi-ai pus o cantare,
O lauda spre slava Ta,
Numai Tu m-ai scapat de pierzare,
Tu mi-ai dat in dar mantuirea.
Ma-nchin si cant pentru Tine,
Domnul meu Minunat si Slavit,
M-ai iubit Si-ai rabdat pentru mine,
Vina mea cu viata Ta Tu-ai platit.
Ridica-ma Doamne pe stanca,
Tine-ma langa Tine mereu,
Sa nu cad de pe Calea cea Sfanta,
Biruinta sa-mi dai cand mi-e greu.
Eu singur nu ma pot ridica,
Te rog intareste-mi Tu pasii,
Ca sa pot merge pe calea Ta.
Din groapa Tu mai scos, sunt tare bucuros
Mereu Te voi slavi, Isus Christos.
Din groapa Tu mai scos si astazi cant voios
Mereu Te voi slavi, Isus Christos.
In gura mi-ai pus o cantare,
O lauda spre slava Ta,
Numai Tu m-ai scapat de pierzare,
Tu mi-ai dat in dar mantuirea.
Ma-nchin si cant pentru Tine,
Domnul meu Minunat si Slavit,
M-ai iubit Si-ai rabdat pentru mine,
Vina mea cu viata Ta Tu-ai platit.
Ridica-ma Doamne pe stanca,
Tine-ma langa Tine mereu,
Sa nu cad de pe Calea cea Sfanta,
Biruinta sa-mi dai cand mi-e greu.
miercuri
Viata cu Isus
La Isus eu am aflat, un izvor adevarat,
Care curge lin curat, asupra mea
Ma-ntareste zi de zi, fara El nu pot trai
Far-acest izvor ce-mi scalda, inima.
Cu Isus eu biruiesc, incercari ce ma lovesc
Zi de zi, pe-acest pamant
Numai harul Sau bogat, sufletul mi-a inundat
Cu bucurii, ce ma fac azi sa-I cant.
Nu te teme de nimic, Eu Sunt Domnul si iti zic:
Sunt cu tine fiule, in orice zi
Uiti ca esti copilul Meu? nu uita chiar cand e greu
Dreapta Mea, asupra ta mereu va fi.
Viata cu Isus, merita traita
E un har nespus pentru toti.
Viata prin Isus, in orice clipita
Te conduce, spre eterne porti.
Care curge lin curat, asupra mea
Ma-ntareste zi de zi, fara El nu pot trai
Far-acest izvor ce-mi scalda, inima.
Cu Isus eu biruiesc, incercari ce ma lovesc
Zi de zi, pe-acest pamant
Numai harul Sau bogat, sufletul mi-a inundat
Cu bucurii, ce ma fac azi sa-I cant.
Nu te teme de nimic, Eu Sunt Domnul si iti zic:
Sunt cu tine fiule, in orice zi
Uiti ca esti copilul Meu? nu uita chiar cand e greu
Dreapta Mea, asupra ta mereu va fi.
Viata cu Isus, merita traita
E un har nespus pentru toti.
Viata prin Isus, in orice clipita
Te conduce, spre eterne porti.
vineri
Am uitat
Prin forfota lumii eu, am alergat
Uitand de tot ce eu, Ti-am jurat
Cautam sa fug de fata Ta
Am uitat ce-nseamna de fapt viata,
Am uitat ce-nseamna sa traiesti,
Am uitat ce-nseamna sa zambesti,
Dar disperat, vreau sa ma-ntorc.
Ma-ntorc acasa, ca un fiu risipitor
Ma-ntorc acasa, inima-mi suspina de dor
Ma mai primeste Tu, o, Domnul meu
Inima-mi curateste, prin Sfant Sangele Tau.
Vreau sa ma-ntorc din nou acasa
Vreau sa ma-ntorc din nou la Tine
Primeste-ma, primeste-ma Te rog.
Uitand de tot ce eu, Ti-am jurat
Cautam sa fug de fata Ta
Am uitat ce-nseamna de fapt viata,
Am uitat ce-nseamna sa traiesti,
Am uitat ce-nseamna sa zambesti,
Dar disperat, vreau sa ma-ntorc.
Ma-ntorc acasa, ca un fiu risipitor
Ma-ntorc acasa, inima-mi suspina de dor
Ma mai primeste Tu, o, Domnul meu
Inima-mi curateste, prin Sfant Sangele Tau.
Vreau sa ma-ntorc din nou acasa
Vreau sa ma-ntorc din nou la Tine
Primeste-ma, primeste-ma Te rog.
Cand furtuni in viata vin
Cand furtuni in viata vin, pe acest pamant strain,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Doamne Tie ma predau si-a mea inima Ti-o dau,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Cand drumul vietii e greu, iar crucea mi se pare grea,
Atunci cu gandul la Calvar, eu las povara mea,
Diavolul in orice zi de necaz nu m-ar scuti,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Cand dusmanii-n cale-mi ies, iar eu nu am de ales,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Pe genunchi in ruga-Ti cer, sa m-ajuti Tu catre cer,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Doamne Tie ma predau si-a mea inima Ti-o dau,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Cand drumul vietii e greu, iar crucea mi se pare grea,
Atunci cu gandul la Calvar, eu las povara mea,
Diavolul in orice zi de necaz nu m-ar scuti,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Cand dusmanii-n cale-mi ies, iar eu nu am de ales,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Pe genunchi in ruga-Ti cer, sa m-ajuti Tu catre cer,
Doamne bun, Tine-Ti mana asupra mea.
Etichete:
Cand furtuni in viata vin,
Emma si Cristi Repede
Ca cei trei tineri
Ca cei trei tineri ce se-aflau in incercare,
Ma aflu-n fata Domnului pus pe cantar
Si de ma plec sa ma inchin cu disperare,
Amar voi vinde mantuirea ce imi dai.
Cum sa iubesc eu idolii deserti din lume?
Cum sa m-aplec in fata lor sa ma inchin?
Caci doar in Tine Domnul slavilor senine,
Eu am aflat harul iertarii pe deplin.
Cand Domnul ma trimite grabnic in lucrare,
Eu ca si Iona ma impotrivesc fugind
Si de nu-s oamenii sa ma arunce-n mare
M-apasa-o mana buna si m-antorc gemand.
De ce s-ascult de glasul crud ce ma opreste?
Sa nu lucrez cu ceea ce Domnul mi-a dat?
De ce sa-ngrop talantul care straluceste?
Si sa aduc cu bucurie alt talant.
Ca si Estera minunata-mparateasa,
Ce si-a salvat poporul de la anti chin
Sunt pus sa strig la Domnul pentru-a Sa mireasa
Caci si-astazi sarpele inteapa cu venin.
De ce sa stau nepasator privind prin viata?
De ce sa-mi plec grumazul sub amarul jug?
Cand am un Dumnezeu ce este stea in viata,
E mangaiere si alin in greu zaduf.
Ma aflu-n fata Domnului pus pe cantar
Si de ma plec sa ma inchin cu disperare,
Amar voi vinde mantuirea ce imi dai.
Cum sa iubesc eu idolii deserti din lume?
Cum sa m-aplec in fata lor sa ma inchin?
Caci doar in Tine Domnul slavilor senine,
Eu am aflat harul iertarii pe deplin.
Cand Domnul ma trimite grabnic in lucrare,
Eu ca si Iona ma impotrivesc fugind
Si de nu-s oamenii sa ma arunce-n mare
M-apasa-o mana buna si m-antorc gemand.
De ce s-ascult de glasul crud ce ma opreste?
Sa nu lucrez cu ceea ce Domnul mi-a dat?
De ce sa-ngrop talantul care straluceste?
Si sa aduc cu bucurie alt talant.
Ca si Estera minunata-mparateasa,
Ce si-a salvat poporul de la anti chin
Sunt pus sa strig la Domnul pentru-a Sa mireasa
Caci si-astazi sarpele inteapa cu venin.
De ce sa stau nepasator privind prin viata?
De ce sa-mi plec grumazul sub amarul jug?
Cand am un Dumnezeu ce este stea in viata,
E mangaiere si alin in greu zaduf.
Cerul ar fi mai gol fara de tine
Mana de pe cruce cu semnul invierii,
La inimi zavorate bate,
Porunca pocaintei cu dragoste te cheama,
La evanghelie ea bate.
Bate, bate Domnul la usa ta,
Zavorul inimii e-n mana ta,
Cerul ar fi mai gol fara de tine,
Lasa-L pe Isus in viata ta.
S-au dus doua milenii, ca doua zile-n noapte,
Iar ceasul revenirii bate,
Pentru vesnicie decizia-ti apartine,
Isus cu indurare bate.
Isus te cheama,
El te iubeste,
Deschide-I inima.
La inimi zavorate bate,
Porunca pocaintei cu dragoste te cheama,
La evanghelie ea bate.
Bate, bate Domnul la usa ta,
Zavorul inimii e-n mana ta,
Cerul ar fi mai gol fara de tine,
Lasa-L pe Isus in viata ta.
S-au dus doua milenii, ca doua zile-n noapte,
Iar ceasul revenirii bate,
Pentru vesnicie decizia-ti apartine,
Isus cu indurare bate.
Isus te cheama,
El te iubeste,
Deschide-I inima.
miercuri
Omul este ca o umbra
Omul este ca o umbra trecatoare
Omul este doar o suflare
Ca un strain si calator
Un simplu muritor.
Dar o speranta prin Isus noi am primit
Si-o cale spre mantuire ni s-a daruit
Isus cu Dumnezeu ne-a impacat
Prin sangele-I varsat.
Omul este ca un abur pe pamant
Doar un fir de praf in vant
Ratacea pe cale nestiutor
Dar Isus i-a fost indrumator.
Omul trecator prin Isus a primit
Harul sa fie mantuit
Nu respinge sansa ce o ai
De vrei s-ajungi cu Domnu-n Rai.
Omul este doar o suflare
Ca un strain si calator
Un simplu muritor.
Dar o speranta prin Isus noi am primit
Si-o cale spre mantuire ni s-a daruit
Isus cu Dumnezeu ne-a impacat
Prin sangele-I varsat.
Omul este ca un abur pe pamant
Doar un fir de praf in vant
Ratacea pe cale nestiutor
Dar Isus i-a fost indrumator.
Omul trecator prin Isus a primit
Harul sa fie mantuit
Nu respinge sansa ce o ai
De vrei s-ajungi cu Domnu-n Rai.
Mai un munte, mai un drum
In vremuri sumbre m-ai inveselit
Chiar de tot se clatina Tu nu te schimbi
Zilele-s tot mai grele, dar nu renunt
Caci Tu ma conduci spre casa mea.
Mai un munte, mai un drum
Trec prin apa si-apoi am sa ajung,
Mai o vale am de trecut,
Pana ma vei muta in casa mea.
Numai Tu Isus esti pacea mea
Tu ma ridici cand sunt cazut,
Cand altii ma uita ramai credincios,
Astept s-ajung la destinatie sus.
Chiar de tot se clatina Tu nu te schimbi
Zilele-s tot mai grele, dar nu renunt
Caci Tu ma conduci spre casa mea.
Mai un munte, mai un drum
Trec prin apa si-apoi am sa ajung,
Mai o vale am de trecut,
Pana ma vei muta in casa mea.
Numai Tu Isus esti pacea mea
Tu ma ridici cand sunt cazut,
Cand altii ma uita ramai credincios,
Astept s-ajung la destinatie sus.
Etichete:
Emma si Cristi Repede,
Mai un munte mai un drum
marți
Cu bucurie
O, Doamne la Tine venim sa-Ti multumim, ca ne-ai iubit nespus
In fata Ta cantam, cantam si Te marim, esti regele Isus.
Cu bucurie strigam, in veci de veci amin
Slujim numelui Tau
Iehova, Rafa, Adonai, Elohim,
Puternic Dumnezeu.
Te vom urma mereu oricand si-n orice ceas, ramanem neclintiti
Tu ne ridici din drum si-n vreme de impas, Te vom sluji smeriti.
Te vom urma, cu Tine noi vom trimfa.
In fata Ta cantam, cantam si Te marim, esti regele Isus.
Cu bucurie strigam, in veci de veci amin
Slujim numelui Tau
Iehova, Rafa, Adonai, Elohim,
Puternic Dumnezeu.
Te vom urma mereu oricand si-n orice ceas, ramanem neclintiti
Tu ne ridici din drum si-n vreme de impas, Te vom sluji smeriti.
Te vom urma, cu Tine noi vom trimfa.
El totdeauna are ultimul cuvant
Nu-i val, nu-i vant, nici neguri, de care sa fii dus
Mai mult decat poti duce, si-ngaduit de sus
Nu-i foc sa nu se stinga, nici noapte fara zori
Tot e condus de Domnul El va stii, ce va veni.
Increde-te in El, increde-te in cel Prea Sfant
El totdeauna are ultimul cuvant
Pe brate El va poarta, cu mila va conduce
Caci viata El v-a dat, prin cruce.
Furtuna nu-i, nici vremuri, de care sa fii dus
El e cu tine-n barca, nu pleaca nicaieri
Smerit stai la picioare, asteapta ceasul Lui
El este Domnul vietii, El va stii, ce va veni.
Mai mult decat poti duce, si-ngaduit de sus
Nu-i foc sa nu se stinga, nici noapte fara zori
Tot e condus de Domnul El va stii, ce va veni.
Increde-te in El, increde-te in cel Prea Sfant
El totdeauna are ultimul cuvant
Pe brate El va poarta, cu mila va conduce
Caci viata El v-a dat, prin cruce.
Furtuna nu-i, nici vremuri, de care sa fii dus
El e cu tine-n barca, nu pleaca nicaieri
Smerit stai la picioare, asteapta ceasul Lui
El este Domnul vietii, El va stii, ce va veni.
miercuri
Nu-i mai dulce, mai sfanta cantarea
Nu-i mai dulce, mai sfanta cantarea
C-a si-atunci cand ai fost incercat
Stand pe bratul Lui Sfant privesti marea
Si furtuna din care ai scapat.
El Si-a-ntins bratul Sfant dupa Tine
Cand din val tu strigai disperat
O, Isuse priveste la mine
Sunt al Tau scapa-ma de pacat.
As dori ca sa-nalt catre Tine
Multumiri mii de mii ne-ncetat
Caci prin Tine exist eu pe lume
Si traiesc ca doar Tu m-ai salvat.
Vremuri grele si vanturi de-or bate
Tulburat de voi fi eu vreodat'
Nu lasa ca sa uit eu de Tine
Si de crucea in cari m-ai salvat.
Stralucind in splendoarea ce vine
Vei apare pe nori din inalt
Eu te rog sa ma iei si pe mine
Sus la locul dorit si-asteptat.
Si din cei ce-s salvati doar prin Tine
Tu pe bratul Tau Sfant I-ai purtat
Sa nu-i lasi nicidecum nici pe unul
Sa nu-i lasi nicidecum niciodat'.
Caci dorim sus in cer langa Tine
Toti dorim sus la Tine sa fim
Bratul Tau minunat ne va tine
De pe cale sa nu ratacim.
In nadejde, in credinta si iubire
Sa ne Tii treji pe cale asteptand
Ziua aceea-i aproape si vine
Si vom fi langa Tine in curand.
C-a si-atunci cand ai fost incercat
Stand pe bratul Lui Sfant privesti marea
Si furtuna din care ai scapat.
El Si-a-ntins bratul Sfant dupa Tine
Cand din val tu strigai disperat
O, Isuse priveste la mine
Sunt al Tau scapa-ma de pacat.
As dori ca sa-nalt catre Tine
Multumiri mii de mii ne-ncetat
Caci prin Tine exist eu pe lume
Si traiesc ca doar Tu m-ai salvat.
Vremuri grele si vanturi de-or bate
Tulburat de voi fi eu vreodat'
Nu lasa ca sa uit eu de Tine
Si de crucea in cari m-ai salvat.
Stralucind in splendoarea ce vine
Vei apare pe nori din inalt
Eu te rog sa ma iei si pe mine
Sus la locul dorit si-asteptat.
Si din cei ce-s salvati doar prin Tine
Tu pe bratul Tau Sfant I-ai purtat
Sa nu-i lasi nicidecum nici pe unul
Sa nu-i lasi nicidecum niciodat'.
Caci dorim sus in cer langa Tine
Toti dorim sus la Tine sa fim
Bratul Tau minunat ne va tine
De pe cale sa nu ratacim.
In nadejde, in credinta si iubire
Sa ne Tii treji pe cale asteptand
Ziua aceea-i aproape si vine
Si vom fi langa Tine in curand.
De ce?
De ce sunt intre noi atatea certuri?
Si frate pe frate azi se da la moarte
De ce atata ura intre noi oameni?
De ce vorbim de rau in loc de dragoste?
De ce sa-i judecam pe fratii nostrii?
Pe fratii pentru care muri Hristos.
Nu judeca sa nu fii judecat
Caci judecata este a Domnului tau
Nu judeca sa nu fii judecat
Ci mai degraba iubeste-l pe aproapele tau
Nu judeca.
De ce sunt intre noi atatea certuri?
Si frate pe frate azi se da la moarte
De ce atata ura intre noi oameni?
De ce vorbim de rau in loc de dragoste?
De ce sa-i judecam pe fratii nostrii?
Pe fratii pentru care muri Hristos.
Si frate pe frate azi se da la moarte
De ce atata ura intre noi oameni?
De ce vorbim de rau in loc de dragoste?
De ce sa-i judecam pe fratii nostrii?
Pe fratii pentru care muri Hristos.
Nu judeca sa nu fii judecat
Caci judecata este a Domnului tau
Nu judeca sa nu fii judecat
Ci mai degraba iubeste-l pe aproapele tau
Nu judeca.
De ce sunt intre noi atatea certuri?
Si frate pe frate azi se da la moarte
De ce atata ura intre noi oameni?
De ce vorbim de rau in loc de dragoste?
De ce sa-i judecam pe fratii nostrii?
Pe fratii pentru care muri Hristos.
marți
Revarsa Doamne
Revarsa Doamne Duhul Tau cel Sfant
Pace si iubire pe pamant
Sa planga azi intreaga adunare
Din inima sa cante fiecare.
Caci vrem in lume-aceasta
Tie sa-Ti slujim
Cu inima si duhul
Vrem sa Te slavim.
Sa-Ti multumim.
Vino Doamne azi in incercare
Celor bolnavi sa dai vindecare
Sa ne raspunzi la orice intrebare
La rugaciuni sa dai ascultare.
Lasa Tata a Ta indurare
Te rog primeste a noastra cantare
Sa se simta azi in cercetare
Viata sa si-o schimbe fiecare.
Pace si iubire pe pamant
Sa planga azi intreaga adunare
Din inima sa cante fiecare.
Caci vrem in lume-aceasta
Tie sa-Ti slujim
Cu inima si duhul
Vrem sa Te slavim.
Sa-Ti multumim.
Vino Doamne azi in incercare
Celor bolnavi sa dai vindecare
Sa ne raspunzi la orice intrebare
La rugaciuni sa dai ascultare.
Lasa Tata a Ta indurare
Te rog primeste a noastra cantare
Sa se simta azi in cercetare
Viata sa si-o schimbe fiecare.
M-ai creat
M-ai creat sa Te slujesc
Si doresc sa-Ti multumesc
Pentru ca sunt fiul Tau
Doamne fii laudat mereu.
Cand problema e prea grea
Tu m-ajuti sa trec de ea
Cand necazuri vin mereu
Tu esti adapostul meu.
Astazi sunt fericit
Doamne ca m-ai mantuit
Vreau de-acum sa Iti slujesc
Si mereu sa-Ti multumesc.
Si doresc sa-Ti multumesc
Pentru ca sunt fiul Tau
Doamne fii laudat mereu.
Cand problema e prea grea
Tu m-ajuti sa trec de ea
Cand necazuri vin mereu
Tu esti adapostul meu.
Astazi sunt fericit
Doamne ca m-ai mantuit
Vreau de-acum sa Iti slujesc
Si mereu sa-Ti multumesc.
Tata din cer
Tata din cer la Tine vin
Am nevoie de iertare
Spala-ma prin sangele
Ce-a curs la Golgota.
Numai Tu ma poti conduce pe cararea Ta cea buna
Numai Tu ma poti ajuta sa fac doar voia Ta.
Eu stiu ca poti sa-mi dai
Bucurii din Eternul Rai
Numai Tu esti Domnul meu
In Tine ma incred mereu.
Doresc ca toata viata
Sa stau doar langa Tine
Sa fiu exemplu bun
Pe viata ce-o traiesc.
Am nevoie de iertare
Spala-ma prin sangele
Ce-a curs la Golgota.
Numai Tu ma poti conduce pe cararea Ta cea buna
Numai Tu ma poti ajuta sa fac doar voia Ta.
Eu stiu ca poti sa-mi dai
Bucurii din Eternul Rai
Numai Tu esti Domnul meu
In Tine ma incred mereu.
Doresc ca toata viata
Sa stau doar langa Tine
Sa fiu exemplu bun
Pe viata ce-o traiesc.
Fiul Meu
Fiul Meu, de ce esti trist?
Si cu ochii plecati la pamant
Pace nu ai si te simti vinovat
Si parca-n tine ceva s-a schimbat.
Stralucire-acestei lumi
Te-a orbit si-ncet tu te-ai indepartat
De ce cauti mereu diamante in noroi,
Cand Eu ceru-ntreg ti-am dat?
O, fiul Meu, intoarce-te
Da-Mi inima azi
Caci vreau sa te ridic
Lasa orice-ar putea
Sa-ti ascunda fata Mea
Fiul Meu te iubesc, tu stii. (mereu)
Fiul Meu, tu nu mai poti
O lacrima sa-Mi dai cand stai 'naintea Mea
Nu poti sa simti, sa plangi cu cei ce plang
Si nimic nu te-ar mai bucura.
Vezi pe altii cum gresesc
Iar pe tin' nimic, nu te-ar putea misca
Rugaciunea ta sunt doar vorbe spuse-n vant
Caci esti departe cu inima.
Fiul Meu, vreau sa te duc
La izvoarele, vietii din vecii
Sa-Ti las din nou pacea Mea in inima
Si dorul de-a Ma intalni.
Vreau sa pun in gura ta
O cantare noua ce va izbuti
Indoiala si teama si orice te-ar lovi
Fiul Meu, te iubesc sa stii.
Si cu ochii plecati la pamant
Pace nu ai si te simti vinovat
Si parca-n tine ceva s-a schimbat.
Stralucire-acestei lumi
Te-a orbit si-ncet tu te-ai indepartat
De ce cauti mereu diamante in noroi,
Cand Eu ceru-ntreg ti-am dat?
O, fiul Meu, intoarce-te
Da-Mi inima azi
Caci vreau sa te ridic
Lasa orice-ar putea
Sa-ti ascunda fata Mea
Fiul Meu te iubesc, tu stii. (mereu)
Fiul Meu, tu nu mai poti
O lacrima sa-Mi dai cand stai 'naintea Mea
Nu poti sa simti, sa plangi cu cei ce plang
Si nimic nu te-ar mai bucura.
Vezi pe altii cum gresesc
Iar pe tin' nimic, nu te-ar putea misca
Rugaciunea ta sunt doar vorbe spuse-n vant
Caci esti departe cu inima.
Fiul Meu, vreau sa te duc
La izvoarele, vietii din vecii
Sa-Ti las din nou pacea Mea in inima
Si dorul de-a Ma intalni.
Vreau sa pun in gura ta
O cantare noua ce va izbuti
Indoiala si teama si orice te-ar lovi
Fiul Meu, te iubesc sa stii.
vineri
De 7 ori mai multa pocainta
De 7 ori mai multa ascultare pe pamant,
De 7 ori mai multa bunatate,
De 7 ori mai multa staruinta-n Duhul Sfant,
De 7 ori mai multa unitate.
De 7 ori mai multi, de 7 ori mai multi
De 7 ori mai multi sa se boteze,
De 7 ori mai multi, de 7 ori mai multi
A pocaintei cale sa urmeze.
De 7 ori mai multa cunostinta pe pamant,
De 7 ori mai multa umilinta,
De 7 ori mai multa pace in Duhul Sfant,
De 7 ori mai mult recunostinta.
De 7 ori mai multa binecuvantare-n har
De 7 ori mai mult iertare fie,
De 7 ori mai multe daruri sfinte la altar,
De 7 ori mai multi in vesnicie.
Si-atuncia cand mandria si trufia s-or ivi
Si tot fariseismul o s-apara
In Numele Acelui care-a fost si va veni
De-un milion de ori sa-i dam afara.
De 7 ori mai multa bunatate,
De 7 ori mai multa staruinta-n Duhul Sfant,
De 7 ori mai multa unitate.
De 7 ori mai multi, de 7 ori mai multi
De 7 ori mai multi sa se boteze,
De 7 ori mai multi, de 7 ori mai multi
A pocaintei cale sa urmeze.
De 7 ori mai multa cunostinta pe pamant,
De 7 ori mai multa umilinta,
De 7 ori mai multa pace in Duhul Sfant,
De 7 ori mai mult recunostinta.
De 7 ori mai multa binecuvantare-n har
De 7 ori mai mult iertare fie,
De 7 ori mai multe daruri sfinte la altar,
De 7 ori mai multi in vesnicie.
Si-atuncia cand mandria si trufia s-or ivi
Si tot fariseismul o s-apara
In Numele Acelui care-a fost si va veni
De-un milion de ori sa-i dam afara.
joi
Cum poti tu pleca
Cum poti tu pleca?
Neprimind pe Hristos
Dar vrei spre pierzare sa mergi
Si-a Lui iertare, tu n-o pretuiesti,
Tu nu pretuiesti, darul Lui.
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Neprimind pe Hristos.
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Si nu vrei ca Hristos
Sa fie pe veci El al tau
Va fi ajutorul si sprijinul tau
O, deci pretuieste-L acum.
O, suflete draga
Tu sa nu-L respingi
Caci pacea Ti-o da numai El
Si de orice rau, numai El te-a pazit
Deci crede vei fi mantuit.
Neprimind pe Hristos
Dar vrei spre pierzare sa mergi
Si-a Lui iertare, tu n-o pretuiesti,
Tu nu pretuiesti, darul Lui.
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Neprimind pe Hristos.
Cum poti tu pleca?
Cum poti tu pleca?
Si nu vrei ca Hristos
Sa fie pe veci El al tau
Va fi ajutorul si sprijinul tau
O, deci pretuieste-L acum.
O, suflete draga
Tu sa nu-L respingi
Caci pacea Ti-o da numai El
Si de orice rau, numai El te-a pazit
Deci crede vei fi mantuit.
Se duc intruna anii
Se duc intruna anii
Se duce tineretea
Se schimba toate-n lume
Se uita tot ce-a fost.
Viata e-adesea-n bucurie
In fericiri si-n har
Necazuri si urgie
Si truda in zadar.
Viata esti stanca fiecarui
Cum asa iute treci
Sfarsesti aici
Dar vesniciei i te darui,
In rai sa fim pe veci
Ce suflete ti-alegi
Primi-vei in veci de veci.
E veacul de pe urma
Cel rau isi ia avant
Si toate-ncet se curma
Si viata pe pamant.
Caci anii se scurg toti in tacere
Iar dupa ce s-au scurs
Exista o-nviere
Si-o viata in Isus.
Se duce tineretea
Se schimba toate-n lume
Se uita tot ce-a fost.
Viata e-adesea-n bucurie
In fericiri si-n har
Necazuri si urgie
Si truda in zadar.
Viata esti stanca fiecarui
Cum asa iute treci
Sfarsesti aici
Dar vesniciei i te darui,
In rai sa fim pe veci
Ce suflete ti-alegi
Primi-vei in veci de veci.
E veacul de pe urma
Cel rau isi ia avant
Si toate-ncet se curma
Si viata pe pamant.
Caci anii se scurg toti in tacere
Iar dupa ce s-au scurs
Exista o-nviere
Si-o viata in Isus.
El niciodata nu te lasa
Cand vezi ca toti din jur te-au parasit,
Cand pentru tine viata n-are rost,
Chiar daca toate nu-s cum tu doresti,
Tu pentru toate poti sa-I multumesti.
El niciodata nu te lasa
Este cu tin' la orice pas,
Chiar dac-atunci cand te simti singur
Te ocroteste mana Sa.
Lasa-L pe Isus in a ta viata
Sa-ti conduca pasii tai.
Chiar daca pas cu pas esti incercat,
Chiar de furtuni lovesc in barca ta,
Tu sa privesti, sus la Golgota
Primeste-L pe Isus in viata ta.
Chiar daca vanturi bat asupra ta
Si n-ai putere pentru-a 'nainta,
Isus e-acela ce te v-ajuta,
Intotdeauna te va ridica.
Ajuta-ma sa fiu la dreapta Ta
Sa iau cununa chiar din mana Ta
Sa pot sa cant cu sfinti-n slava Ta
Primeste Doamne, azi cantarea mea.
Cand pentru tine viata n-are rost,
Chiar daca toate nu-s cum tu doresti,
Tu pentru toate poti sa-I multumesti.
El niciodata nu te lasa
Este cu tin' la orice pas,
Chiar dac-atunci cand te simti singur
Te ocroteste mana Sa.
Lasa-L pe Isus in a ta viata
Sa-ti conduca pasii tai.
Chiar daca pas cu pas esti incercat,
Chiar de furtuni lovesc in barca ta,
Tu sa privesti, sus la Golgota
Primeste-L pe Isus in viata ta.
Chiar daca vanturi bat asupra ta
Si n-ai putere pentru-a 'nainta,
Isus e-acela ce te v-ajuta,
Intotdeauna te va ridica.
Ajuta-ma sa fiu la dreapta Ta
Sa iau cununa chiar din mana Ta
Sa pot sa cant cu sfinti-n slava Ta
Primeste Doamne, azi cantarea mea.
Vine o zi
Vine o zi cand vom pleca
Vom zbura in Paradis, in Tara Sa
Si 'napoi nu ne-om uita
Cu Isus in veci vom sta.
Ce frumos va fi in ziua,
Cand pe Isus vom vedea,
Bucuria mantuirii,
Pentru veci noi vom avea.
Prietene ce ratacesti
De ce nu vrei, pe Isus sa Il primesti?
Astazi sa te pocaiesti
Si viata sa primesti.
Vreau acum sa-Ti multumesc
Pentru pacea si dragostea, ce o primesc.
Sunt atat de fericit,
Doamne caci m-ai mantuit.
Vom zbura in Paradis, in Tara Sa
Si 'napoi nu ne-om uita
Cu Isus in veci vom sta.
Ce frumos va fi in ziua,
Cand pe Isus vom vedea,
Bucuria mantuirii,
Pentru veci noi vom avea.
Prietene ce ratacesti
De ce nu vrei, pe Isus sa Il primesti?
Astazi sa te pocaiesti
Si viata sa primesti.
Vreau acum sa-Ti multumesc
Pentru pacea si dragostea, ce o primesc.
Sunt atat de fericit,
Doamne caci m-ai mantuit.
In viata aceasta
In viata aceasta de bucium si chin,
Cu neputinta si lupta ce-o traim
In zboru-acestei vieti de pelegrin
Doresc Isuse pe Tine sa ma-nalt.
Cu Tine sa ma duc spre Paradis,
Cu Tine sa plutesc in vesnicii,
Spre locul asteptat si nedescris,
Pe care-atat de mult doresc sa vin.
Viata mea e trecatoare,
Un fulg in marea lumii de cristal
De n-ai fi Tu, cu mainile-amandoua
Sa ma ridici din al meu pacat.
Doamne-s fericit caci m-ai mantuit,
Stiu ca ma iubesti si cu drag m-astepti
In ceruri sus cu Tine drag Isus
Si ne-om bucura cu ingeri vom canta.
Cu neputinta si lupta ce-o traim
In zboru-acestei vieti de pelegrin
Doresc Isuse pe Tine sa ma-nalt.
Cu Tine sa ma duc spre Paradis,
Cu Tine sa plutesc in vesnicii,
Spre locul asteptat si nedescris,
Pe care-atat de mult doresc sa vin.
Viata mea e trecatoare,
Un fulg in marea lumii de cristal
De n-ai fi Tu, cu mainile-amandoua
Sa ma ridici din al meu pacat.
Doamne-s fericit caci m-ai mantuit,
Stiu ca ma iubesti si cu drag m-astepti
In ceruri sus cu Tine drag Isus
Si ne-om bucura cu ingeri vom canta.
E glasul lui Isus
E glasul lui Isus ce astazi
Te cheama si pe tine
Sa-ti dea o viata noua
Si numai fericire.
Nu-L cunosteam pe Dumnezeu
Si nu stiam de-a Sa iubire
Traiam ratacitor
In asta lume.
Ridica-ti azi privirea
Primeste mantuirea,
Domnul te iubeste
Viata-ti daruieste.
Cant de bucurie
Doamne numai Tie
Caci m-ai salvat
Pace, Isuse mi-ai dat.
Te cheama si pe tine
Sa-ti dea o viata noua
Si numai fericire.
Nu-L cunosteam pe Dumnezeu
Si nu stiam de-a Sa iubire
Traiam ratacitor
In asta lume.
Ridica-ti azi privirea
Primeste mantuirea,
Domnul te iubeste
Viata-ti daruieste.
Cant de bucurie
Doamne numai Tie
Caci m-ai salvat
Pace, Isuse mi-ai dat.
Eu voi trai stiind ce e iertarea
Eu voi trai, stiind ce e iertarea
Vesel voi fi, caci Tatal m-a salvat
Numele meu l-a scris in Cartea Vietii
Sunt fiul Sau, de moarte m-a salvat.
Fiind iertat, ii voi ierta pe altii,
Porunca Ta ostenit voi asculta.
Eu voi trai, stiind ce este mila
Am fost iubit, deci voi iubi si eu
Nu voi lasa ca teama sa ma-nvinga
Voi asculta, Cuvantul Tau mereu.
Iar cand ai mei, frati vor fi in nevoie,
Voi fi prezent sa ii ajut si eu.
A Ta Imparatie fa sa vina
Puterea Ta sa creasca-n mine-as vrea
A vietii paine vreau sa dau cu cinste,
Prin mine hrana da flamanzilor.
Numele Tau sa-L port vreau in sfintenie,
Ca toti din jur sa vada Slava Ta.
Vesel voi fi, caci Tatal m-a salvat
Numele meu l-a scris in Cartea Vietii
Sunt fiul Sau, de moarte m-a salvat.
Fiind iertat, ii voi ierta pe altii,
Porunca Ta ostenit voi asculta.
Eu voi trai, stiind ce este mila
Am fost iubit, deci voi iubi si eu
Nu voi lasa ca teama sa ma-nvinga
Voi asculta, Cuvantul Tau mereu.
Iar cand ai mei, frati vor fi in nevoie,
Voi fi prezent sa ii ajut si eu.
A Ta Imparatie fa sa vina
Puterea Ta sa creasca-n mine-as vrea
A vietii paine vreau sa dau cu cinste,
Prin mine hrana da flamanzilor.
Numele Tau sa-L port vreau in sfintenie,
Ca toti din jur sa vada Slava Ta.
Etichete:
Eu voi trai stiind ce e iertarea,
Poarta Cerului
Stropi de intelepciune
Lasa un strop, de intelepciune din Tine
Sa cada in mine, intelept sa fiu,
Asa cum esti Tu.
Dechide-mi mintea, ca o floare sub raze de soare
Sa inteleg acele lucruri care amortite zac, in inima mea.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant imi spune
Strigandu-ma pe nume,
Caci Tu ai venit si-n locul meu ai murit, din dragoste.
Lasa un strop, de intelepciune din Tine
Sa cada in mine, intelept sa fiu,
Asa cum esti Tu.
Dechide-mi mintea, ca o floare sub raze de soare
Sa inteleg acele lucruri care amortite zac, in inima mea.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant imi spune
Strigandu-ma pe nume,
Caci Tu ai venit si-n locul meu ai murit, din dragoste.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant ne spune
Strigandu-ne pe nume,
Ca nu mai e mult si-n curand vei veni sa ne iei.
Isuse, Isuse.
Sa cada in mine, intelept sa fiu,
Asa cum esti Tu.
Dechide-mi mintea, ca o floare sub raze de soare
Sa inteleg acele lucruri care amortite zac, in inima mea.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant imi spune
Strigandu-ma pe nume,
Caci Tu ai venit si-n locul meu ai murit, din dragoste.
Lasa un strop, de intelepciune din Tine
Sa cada in mine, intelept sa fiu,
Asa cum esti Tu.
Dechide-mi mintea, ca o floare sub raze de soare
Sa inteleg acele lucruri care amortite zac, in inima mea.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant imi spune
Strigandu-ma pe nume,
Caci Tu ai venit si-n locul meu ai murit, din dragoste.
Mi se-nfiripa dorul
Se aprinde fiorul,
Cand ma gandesc, ce mare esti Tu si minunat,
Duhul Tau Sfant ne spune
Strigandu-ne pe nume,
Ca nu mai e mult si-n curand vei veni sa ne iei.
Isuse, Isuse.
Vad in zare curcubeul
Vad in zare curcubeul
Vocea vantului aud
Fiecare om se-ntreaba,
Unde-a fost a lumii inceput?
Poate sa marturiseasca
Fiecare stea pe cer
Toate pot sa ne vorbeasca, despre Creator.
Pentru cat timp voi trai, eu Il voi marturisi
Voi fi un martor al iubirii, ce ne-a dat-o Dumnezeu.
Cu toata fiinta mea, multumire ii voi da
Pentru cat timp voi trai, eu Il voi marturisi.
Vad oceane, munti si mari
Rauri cate-s pe pamant
Ne vorbesc de-a Lui lucrare,
Cat de minunat e Domnul Sfant.
Mana Lui ofera pace
Dragostea Si-a dovedit
Cand Isus murea pe cruce, rastignit cumplit.
Orice om ce azi traieste
In pacate greu legat
Prin puterea Lui ce-a mare,
Poate fi pe loc eliberat.
Jerta lui ne da iertare
Sa putem ajunge sus
Sa petrecem vesnicia, cu Domnul Isus.
Vocea vantului aud
Fiecare om se-ntreaba,
Unde-a fost a lumii inceput?
Poate sa marturiseasca
Fiecare stea pe cer
Toate pot sa ne vorbeasca, despre Creator.
Pentru cat timp voi trai, eu Il voi marturisi
Voi fi un martor al iubirii, ce ne-a dat-o Dumnezeu.
Cu toata fiinta mea, multumire ii voi da
Pentru cat timp voi trai, eu Il voi marturisi.
Vad oceane, munti si mari
Rauri cate-s pe pamant
Ne vorbesc de-a Lui lucrare,
Cat de minunat e Domnul Sfant.
Mana Lui ofera pace
Dragostea Si-a dovedit
Cand Isus murea pe cruce, rastignit cumplit.
Orice om ce azi traieste
In pacate greu legat
Prin puterea Lui ce-a mare,
Poate fi pe loc eliberat.
Jerta lui ne da iertare
Sa putem ajunge sus
Sa petrecem vesnicia, cu Domnul Isus.
Isus nu te lasa
Cand piedici apar pe carare
Nu te lasa invins
Lupta si mergi inainte
Caci Domnul te va ajuta.
Isus nu te lasa
Cand incercarea iti va fi grea,
Pe brat El te va purta
Si biruinta iti va da!
Fa azi legamantul
Cu Cel ce este viu
Sa implinesti Cuvantul
Cat mai este timp.
Primeste-acum viata
Din mana lui Isus
Traieste cu speranta
C-ajungi in ceruri sus.
Nu te lasa invins
Lupta si mergi inainte
Caci Domnul te va ajuta.
Isus nu te lasa
Cand incercarea iti va fi grea,
Pe brat El te va purta
Si biruinta iti va da!
Fa azi legamantul
Cu Cel ce este viu
Sa implinesti Cuvantul
Cat mai este timp.
Primeste-acum viata
Din mana lui Isus
Traieste cu speranta
C-ajungi in ceruri sus.
sâmbătă
Apa-i schimbat-o in vin
Apa-i schimbat-o in vin
Ochii ai deschis orbilor
Tu esti Domnul Minunilor...
Si din cenusa ne scoti
Nu e nimic ce nu poti
Chiar si-n bezna, stralucesti!
Tu esti cel care,
Esti cel mai mare,
Esti Dumnezeu far-asemanare,
Esti cel ce vindeci,
Cu-a Ta putere /: Isus :/
Cine ne sta impotriva
Cine ne sta in cale
Nimic nu ne doboara
Cu noi e Dumnezeu!
Ochii ai deschis orbilor
Tu esti Domnul Minunilor...
Si din cenusa ne scoti
Nu e nimic ce nu poti
Chiar si-n bezna, stralucesti!
Tu esti cel care,
Esti cel mai mare,
Esti Dumnezeu far-asemanare,
Esti cel ce vindeci,
Cu-a Ta putere /: Isus :/
Cine ne sta impotriva
Cine ne sta in cale
Nimic nu ne doboara
Cu noi e Dumnezeu!
A batut un calator
A batut un calator la al inimii pridvor
Sangerau pe frunte spinii, cand lovind sub cruci strainii
Il plangeau in vale crinii un fior.
A batut si c-un oftat, cerul lumii s-a-nnoptat
"Eli Lama Sabactani", se frangeau in crang castanii
Si trecand pierduti toti anii L-am uitat.
Ai batut si din suspin
Mi-ai schimbat ceru-n alin
Stea de cantec preacurata
Floare alba nepatata
Viata mea in har spalata ti-o inchin.
A batut Cel vesnic Sfant si cazut-am la pamant
Cand Maria-ntr-o gradina printre ingeri de lumina
Celui viu i se inchina la mormant.
Ai batut si din pridvor usa inimii cu dor
Ti-am deschis-o-n plans Stapane
Cand din praf si din rusine, am strigat pierdut spre Tine "Ajutor".
Si astazi El bate
La inima ta. 3x
Sangerau pe frunte spinii, cand lovind sub cruci strainii
Il plangeau in vale crinii un fior.
A batut si c-un oftat, cerul lumii s-a-nnoptat
"Eli Lama Sabactani", se frangeau in crang castanii
Si trecand pierduti toti anii L-am uitat.
Ai batut si din suspin
Mi-ai schimbat ceru-n alin
Stea de cantec preacurata
Floare alba nepatata
Viata mea in har spalata ti-o inchin.
A batut Cel vesnic Sfant si cazut-am la pamant
Cand Maria-ntr-o gradina printre ingeri de lumina
Celui viu i se inchina la mormant.
Ai batut si din pridvor usa inimii cu dor
Ti-am deschis-o-n plans Stapane
Cand din praf si din rusine, am strigat pierdut spre Tine "Ajutor".
Si astazi El bate
La inima ta. 3x
Ne-apropiem de Tine
Privesc cum randunica zboara,
Cum pescurusi se joaca-n mari
Privesc la timpul ce alearga
Si vreau ca sa te vad in zari.
Ne-apropiem de Tine, Doamne,
De clipa cand vei reveni
Ca sa zburam spre vesnicie
Cand Tu spre cer ne vei rapi.
Ni-e dor de-o noua dimineata,
De-un rasarit mai luminos,
Ni-e dor de ziua cea mareata
Cand vom canta un vers frumos.
Isus, mi-e-atat de dor de Tine
Sa Te privesc si sa-Ti vorbesc
Sa uit de lacrimi si suspine
Sa-Ti spun ce mult eu Te iubesc.
Mai am speranta-n suflet vie
Si stiu ca mult n-am sa astept
Cand Mielul Sfant o sa revie
Ca Domn, Judecator si Drept.
Atuncea vom pleca acasa
In tara gloriei de sus
Vom sta cu cei iubiti la masa
Cantand Osana lui Isus.
Cum pescurusi se joaca-n mari
Privesc la timpul ce alearga
Si vreau ca sa te vad in zari.
Ne-apropiem de Tine, Doamne,
De clipa cand vei reveni
Ca sa zburam spre vesnicie
Cand Tu spre cer ne vei rapi.
Ni-e dor de-o noua dimineata,
De-un rasarit mai luminos,
Ni-e dor de ziua cea mareata
Cand vom canta un vers frumos.
Isus, mi-e-atat de dor de Tine
Sa Te privesc si sa-Ti vorbesc
Sa uit de lacrimi si suspine
Sa-Ti spun ce mult eu Te iubesc.
Mai am speranta-n suflet vie
Si stiu ca mult n-am sa astept
Cand Mielul Sfant o sa revie
Ca Domn, Judecator si Drept.
Atuncea vom pleca acasa
In tara gloriei de sus
Vom sta cu cei iubiti la masa
Cantand Osana lui Isus.
miercuri
N-am luptat indeajuns
Zdrobit vin inaintea Ta,
Doamne Tu imi stii inima,
Ma doare cumplit, din nou Ti-am gresit,
N-am vegheat si de vrajmas am fost biruit.
N-am luptat indeajuns,
De pe culme jos am ajuns
Imi este dor sa fiu iarasi sus,
Iti cer ajutor Doamne Isus.
Sa urc din nou, e-asa de greu
Intinde-Ti Mana, o, Domnul meu.
Zdrobit ma plec la tronul Tau,
Doamne stii, imi pare-atat de rau,
Sterge-mi lacrima, leaga-mi rana grea
Si reda-mi te rog, pacea Ta.
Doamne Tu imi stii inima,
Ma doare cumplit, din nou Ti-am gresit,
N-am vegheat si de vrajmas am fost biruit.
N-am luptat indeajuns,
De pe culme jos am ajuns
Imi este dor sa fiu iarasi sus,
Iti cer ajutor Doamne Isus.
Sa urc din nou, e-asa de greu
Intinde-Ti Mana, o, Domnul meu.
Zdrobit ma plec la tronul Tau,
Doamne stii, imi pare-atat de rau,
Sterge-mi lacrima, leaga-mi rana grea
Si reda-mi te rog, pacea Ta.
Privesc in urma
Privesc in urma mea, ma uit la trecutul meu
Sunt amintiri ce m-apasa greu,
Sa uit de toate-as vrea, sa nu mai retraiesc,
Nicio clipa ce nu mi-o doresc.
Trudit la Tine vin astept al Tau alin
Si Sa pui balsam, pe ranile mele
Ostenit implor, cer al Tau ajutor
Si Sa dai nou sens, vietii mele.
Clipe risipite sau scurs rand pe rand
Mi-au lasat doar urme, in suflet si-n gand
Ne-mplinim si dorul taine ce ard in piept
In mana Ta las totul si Te astept.
Sunt amintiri ce m-apasa greu,
Sa uit de toate-as vrea, sa nu mai retraiesc,
Nicio clipa ce nu mi-o doresc.
Trudit la Tine vin astept al Tau alin
Si Sa pui balsam, pe ranile mele
Ostenit implor, cer al Tau ajutor
Si Sa dai nou sens, vietii mele.
Clipe risipite sau scurs rand pe rand
Mi-au lasat doar urme, in suflet si-n gand
Ne-mplinim si dorul taine ce ard in piept
In mana Ta las totul si Te astept.
Mai este mult strajer din noapte?
Mai este mult strajer din noapte?
Din noaptea de-ncercare grea
Mi-e dor de clipa diminetii
Ca asteptarea-i tot mai grea.
Pana vin zorii voi astepta,
Isuse drag, venirea Ta
Hainele albe vreau sa-mi pastrez,
Pan-ai sa vii am sa veghez.
Mai este mult strajer din noapte?
Ca zorile nu mai sosesc
Nu vreau sa ma prinda somnul
Pe Mire vreau sa-L intalnesc.
Mai este mult strajer din noapte?
Ca sunt atat de obosit
Nu vreau sa stau in neveghere
Cand vine Mirele iubit.
Mai este mult strajer din noapte?
Sa-mi cant cantarea mea de dor
Mai sus de galaxii si stele
Va fi o turma si-un Pastor.
Din noaptea de-ncercare grea
Mi-e dor de clipa diminetii
Ca asteptarea-i tot mai grea.
Pana vin zorii voi astepta,
Isuse drag, venirea Ta
Hainele albe vreau sa-mi pastrez,
Pan-ai sa vii am sa veghez.
Mai este mult strajer din noapte?
Ca zorile nu mai sosesc
Nu vreau sa ma prinda somnul
Pe Mire vreau sa-L intalnesc.
Mai este mult strajer din noapte?
Ca sunt atat de obosit
Nu vreau sa stau in neveghere
Cand vine Mirele iubit.
Mai este mult strajer din noapte?
Sa-mi cant cantarea mea de dor
Mai sus de galaxii si stele
Va fi o turma si-un Pastor.
joi
O carte cu sapte peceti
O carte cu sapte peceti,
O carte sta inchisa,
In Mana Dumnezeului Sfant
In Mana Sa intinsa.
Si un inger din ceruri puternic striga
Cine-i vrednic s-o poata deschide,
Dar nimeni in ceruri si jos pe pamant
N-a fost vrednic s-o poata lua.
Vrednic este Mielul,
Ce-a fost junghiat
Sa primeasca slava,
Slava ne-ncetat.
Nici ingerii din Cerul Inalt,
Nici sfintii care canta,
Niciunul vrednic nu s-a gasit
Sa ceara Cartea Sfanta.
Dar deodata-n picioare, apare un Miel,
Ce parea junghiat si zdrobit
Cu ochii in lacrimi de dragoste plini,
Pentru noi a murit rastignit.
Din ceruri Isus a venit,
Lasa-ta Slava toata
Si-n lume pentru ca ne-a iubit,
Ne-a cautat odata.
Sa ne spuna ca este un Cer minunat
Si o vesnica viata-n marire
Si-a murit pe Calvar sa putem fi salvati,
Minunata-i a Sa mantuire.
O carte sta inchisa,
In Mana Dumnezeului Sfant
In Mana Sa intinsa.
Si un inger din ceruri puternic striga
Cine-i vrednic s-o poata deschide,
Dar nimeni in ceruri si jos pe pamant
N-a fost vrednic s-o poata lua.
Vrednic este Mielul,
Ce-a fost junghiat
Sa primeasca slava,
Slava ne-ncetat.
Nici ingerii din Cerul Inalt,
Nici sfintii care canta,
Niciunul vrednic nu s-a gasit
Sa ceara Cartea Sfanta.
Dar deodata-n picioare, apare un Miel,
Ce parea junghiat si zdrobit
Cu ochii in lacrimi de dragoste plini,
Pentru noi a murit rastignit.
Din ceruri Isus a venit,
Lasa-ta Slava toata
Si-n lume pentru ca ne-a iubit,
Ne-a cautat odata.
Sa ne spuna ca este un Cer minunat
Si o vesnica viata-n marire
Si-a murit pe Calvar sa putem fi salvati,
Minunata-i a Sa mantuire.
Lupta-te
Lupta-te mereu si nu da 'napoi
Domnul e cu tine cand esti in razboi
In mijlocul luptei, tu canta mereu
In fruntea oastei, e chiar Dumnezeu.
Lupta-te pe cale astazi si fii credincios
Si in Cer cununa ti-o va da Isus Hristos,
Calca-n urma pasilor lasati, de Dumnezeu,
Cu tine e la bine si la greu.
Nu te teme frate, cu tine-I mereu
Acel ce te iubeste, Domnul Dumnezeu
Ramai in picioare si nu te clinti
In orice-ncercare, cu El vei birui.
Toti cei ce pe Isus in inima-L purtati
Umpleti-va de Duhul Sfant sa fiti neintinati
Cu toata armatura noi sa ne-mbracam
La lupta sa pornim, nicicand 'napoi sa dam.
Domnul e cu tine cand esti in razboi
In mijlocul luptei, tu canta mereu
In fruntea oastei, e chiar Dumnezeu.
Lupta-te pe cale astazi si fii credincios
Si in Cer cununa ti-o va da Isus Hristos,
Calca-n urma pasilor lasati, de Dumnezeu,
Cu tine e la bine si la greu.
Nu te teme frate, cu tine-I mereu
Acel ce te iubeste, Domnul Dumnezeu
Ramai in picioare si nu te clinti
In orice-ncercare, cu El vei birui.
Toti cei ce pe Isus in inima-L purtati
Umpleti-va de Duhul Sfant sa fiti neintinati
Cu toata armatura noi sa ne-mbracam
La lupta sa pornim, nicicand 'napoi sa dam.
miercuri
Cine te-a salvat Israel?
Cine a creat cerul si pamantul
Si suflare noua-n dar ne-a dat
Dumnezeul nostru Sfant si mare
Merita sa fie laudat.
Israel, Israel, Israel, Israel
Asa-ti vorbeste Domnul Dumnezeu
Israel, Israel, Israel, Israel
Increde-te deplin in Fiul Sau!
Cine te-a scapat din grea robie
Si apa din stanca ti-a dat sa bei?
Cine te-a salvat si ti-a dat tarie
Cine altul decat El, Israel?
Vino Israel si nu te teme
Increde-te deplin in bratul Sau
El te-asteapta cu-ndurare mare
Sa te-ntorci acum din drumul tau.
LAudati, cantati, mariti pe Domnul
Care pentru noi mult a rabdat
Slava lui Iehova, Adonai
In veci de veci sa fie laudat!
Si suflare noua-n dar ne-a dat
Dumnezeul nostru Sfant si mare
Merita sa fie laudat.
Israel, Israel, Israel, Israel
Asa-ti vorbeste Domnul Dumnezeu
Israel, Israel, Israel, Israel
Increde-te deplin in Fiul Sau!
Cine te-a scapat din grea robie
Si apa din stanca ti-a dat sa bei?
Cine te-a salvat si ti-a dat tarie
Cine altul decat El, Israel?
Vino Israel si nu te teme
Increde-te deplin in bratul Sau
El te-asteapta cu-ndurare mare
Sa te-ntorci acum din drumul tau.
LAudati, cantati, mariti pe Domnul
Care pentru noi mult a rabdat
Slava lui Iehova, Adonai
In veci de veci sa fie laudat!
Venim sa-Ti multumim
O, Doamne, la Tine venim sa-Ti multumim
Ca ne-ai iubit nespus
In fata Ta cantam, cantam si Te marim
Esti Regele Isus!
Cu bucurie strigam in veci de veci Amin
Slujind Numeleui Tau
Iehova, Rafa, Adonai, El Elohim
Puternic Dumnezeu!
Te vom urma mereu, oricand si-n orice ceas
Ramanem neclintiti
Tu ne ridici, ne-ndrumi si-n vreme de impas
Te vom sluji smeriti!
Te vom urma,
Te vom urma,
Cu Tine noi vom triumfa!
Ca ne-ai iubit nespus
In fata Ta cantam, cantam si Te marim
Esti Regele Isus!
Cu bucurie strigam in veci de veci Amin
Slujind Numeleui Tau
Iehova, Rafa, Adonai, El Elohim
Puternic Dumnezeu!
Te vom urma mereu, oricand si-n orice ceas
Ramanem neclintiti
Tu ne ridici, ne-ndrumi si-n vreme de impas
Te vom sluji smeriti!
Te vom urma,
Te vom urma,
Cu Tine noi vom triumfa!
As vrea sa numar clipele
As vrea sa numar clipele,
Dar timpul trece-n graba,
Minute ce-au trecut, s-au irosit,
Am spus ca sunt al lui Hristos,
Dar Domnul inc-asteapta,
Sa fiu al Lui cu totul daruit.
Si cate, Doamne nu Ti-am spus?
Si cate, nu Ti-am promis?
Dar ce voi spune cand pe nori,
Tu vei veni in slava invelit?
Am fost un las si am fugit...
Mereu m-ai binecuvantat
Si totusi doar la mine m-am gandit
Si Te-am uitat si m-am ferit.
As vrea sa-mi spui cand vei veni,
Ca am facut ce-a trebuit sa fac,
O, Doamne vreau sa-Ti fiu pe plac!
O lume-ntreaga zace-n chin,
Tanjind dupa speranta,
Dar cine oare le-o va oferi?
Cum pot sa stau nepasator,
Cand eu am primit viata?
Cand altii mor, cum pot fi fericit?
Tu ne iubesti la fel pe toti,
La cruce ai dovedit!
Dar timpul trece-n graba,
Minute ce-au trecut, s-au irosit,
Am spus ca sunt al lui Hristos,
Dar Domnul inc-asteapta,
Sa fiu al Lui cu totul daruit.
Si cate, Doamne nu Ti-am spus?
Si cate, nu Ti-am promis?
Dar ce voi spune cand pe nori,
Tu vei veni in slava invelit?
Am fost un las si am fugit...
Mereu m-ai binecuvantat
Si totusi doar la mine m-am gandit
Si Te-am uitat si m-am ferit.
As vrea sa-mi spui cand vei veni,
Ca am facut ce-a trebuit sa fac,
O, Doamne vreau sa-Ti fiu pe plac!
O lume-ntreaga zace-n chin,
Tanjind dupa speranta,
Dar cine oare le-o va oferi?
Cum pot sa stau nepasator,
Cand eu am primit viata?
Cand altii mor, cum pot fi fericit?
Tu ne iubesti la fel pe toti,
La cruce ai dovedit!
Etichete:
As vrea sa numar clipele,
Catalin si Ramona Lup
Planul lui Dumnezeu
Era o zi, o zi cu soare,
Cand Tu Isus Te inaltai
Si ramaneau in urma lacrimi,
Erau acei ce Te iubeau,
Priveau acei ce Te urmara,
Cum Tu Isus spre Cer zburai,
Inmarmuriti de-a Ta splendoare
Si Tu mereu Te-ndepartai.
Dar iata ca-ntr-o zi, zi mare,
Din nou pe cer vei aparea
Si vom privi a Ta splendoare,
Vedea-vom maretia Ta,
Nu va mai fi atunci,
Durere si tot ce-i rau va disparea
Si va fi vesnic sarbatoare,
In veci de veci Iti vom canta.
Aleluia, aleluia, aleluia, aleluia
Pan-atunci in asteptare,
Ne-ncredintam in Mana Ta,
Pastram credinta, ce nu oare,
Ca vom intra in slava Ta,
Pan-atunci ne da curajul,
Sa 'naintam pe calea Ta
Si sa pastram credinta vie,
Ca intr-o zi Te vom vedea.
Cand Tu Isus Te inaltai
Si ramaneau in urma lacrimi,
Erau acei ce Te iubeau,
Priveau acei ce Te urmara,
Cum Tu Isus spre Cer zburai,
Inmarmuriti de-a Ta splendoare
Si Tu mereu Te-ndepartai.
Dar iata ca-ntr-o zi, zi mare,
Din nou pe cer vei aparea
Si vom privi a Ta splendoare,
Vedea-vom maretia Ta,
Nu va mai fi atunci,
Durere si tot ce-i rau va disparea
Si va fi vesnic sarbatoare,
In veci de veci Iti vom canta.
Aleluia, aleluia, aleluia, aleluia
Pan-atunci in asteptare,
Ne-ncredintam in Mana Ta,
Pastram credinta, ce nu oare,
Ca vom intra in slava Ta,
Pan-atunci ne da curajul,
Sa 'naintam pe calea Ta
Si sa pastram credinta vie,
Ca intr-o zi Te vom vedea.
Pe calea larga
Pe calea larga mergi inspre pierzare,
Cu toti acei ce nu au ascultat
Cuvantul sfant ce-aduce salvare,
Oricarui suflet care e-nsetat.
Vino, sa te-mpaci acum cu Domnul
Vino, cat inca mai e har,
Doar la Dumnezeu tu vei gasi adevarul
Si-o viata noua iti va da in dar.
Pe calea larga doar placeri de-o clipa,
Tu vei gasi si vei fi amagit,
Dezamagiri vei strange cu lacrimi
Si pe veci tu nu vei fi mantuit.
Pe calea-ngusta urca azi pe munte
Si vei gasi in El doar impliniri
Asculta astazi soaptele sfinte
Si nu vei regreta in vesnicii.
Cu toti acei ce nu au ascultat
Cuvantul sfant ce-aduce salvare,
Oricarui suflet care e-nsetat.
Vino, sa te-mpaci acum cu Domnul
Vino, cat inca mai e har,
Doar la Dumnezeu tu vei gasi adevarul
Si-o viata noua iti va da in dar.
Pe calea larga doar placeri de-o clipa,
Tu vei gasi si vei fi amagit,
Dezamagiri vei strange cu lacrimi
Si pe veci tu nu vei fi mantuit.
Pe calea-ngusta urca azi pe munte
Si vei gasi in El doar impliniri
Asculta astazi soaptele sfinte
Si nu vei regreta in vesnicii.
Alaturi de Tine
Alaturi de Tine, sa pasesc, o, Domnul meu,
Sa urc pe culmi de biruinta,
Chiar dac' adeseori, drumul este greu,
Cu Tine pasesc prin credinta.
Cu Tine urc munti inalti,
Cu Tine strabat prin vai pustii,
Cu Tine trec prin noaptea grea,
Cu Tine pasesc zi de zi.
Cand esti langa mine,
Norii se risipesc,
In prezenta Ta, zorii se ivesc,
Alaturi de Tine, greul e mai usor,
In prezenta Ta, simt ca pot sa zbor.
Alaturi de Tine, strabat prin furtuna,
Cand valurile marii se inalta,
Cand vanturile vin si norii se aduna,
Doamne, Tu-mi esti a mea speranta.
Cu Tine trec prin suferinta,
Cu Tine inving incercarea,
Cu Tine trec prin bezna noptii,
Caci Tu imi luminezi cararea.
Cu Tine sa raman o vesnicie,
Cu Tine sa raman, o, Domnul meu,
La umbra aripilor Tale,
Sunt ocrotit de orice rau.
Sa urc pe culmi de biruinta,
Chiar dac' adeseori, drumul este greu,
Cu Tine pasesc prin credinta.
Cu Tine urc munti inalti,
Cu Tine strabat prin vai pustii,
Cu Tine trec prin noaptea grea,
Cu Tine pasesc zi de zi.
Cand esti langa mine,
Norii se risipesc,
In prezenta Ta, zorii se ivesc,
Alaturi de Tine, greul e mai usor,
In prezenta Ta, simt ca pot sa zbor.
Alaturi de Tine, strabat prin furtuna,
Cand valurile marii se inalta,
Cand vanturile vin si norii se aduna,
Doamne, Tu-mi esti a mea speranta.
Cu Tine trec prin suferinta,
Cu Tine inving incercarea,
Cu Tine trec prin bezna noptii,
Caci Tu imi luminezi cararea.
Cu Tine sa raman o vesnicie,
Cu Tine sa raman, o, Domnul meu,
La umbra aripilor Tale,
Sunt ocrotit de orice rau.
luni
Cine sunt?
Cine sunt, pentru ca Acel ce-I Sfant?
Sa imi stie numele,
Sa-mi doresca inima.
Cine sunt, de si stelele pe Cer?
Ar vrea a lumina,
Calea pentru viata mea.
Nu-s aceasta pentru ca... eu as merita ceva,
Dar sunt toate pentru ca... asa este voia Ta.
Eu sunt o floare efemera
Astazi e si maine piere
Un val ce trece-oceanul
Un abur dus de vant,
Totusi m-asculti cand strig spre Tine
Mana Ti-o intinzi spre mine
Si-mi spui cine sunt eu.
Sunt al Tau!
Cine sunt, de imi ierti pacatele?
Ma privesti cu dragoste,
Cand ma ridici de jos.
Cine sunt, pentru mine sa calmezi?
Furtuni si vijelii,
Cum a calmat Cristos.
Nu-s aceasta pentru ca... eu as merita ceva,
Dar sunt toate pentru ca... asa este voia Ta.
Sa imi stie numele,
Sa-mi doresca inima.
Cine sunt, de si stelele pe Cer?
Ar vrea a lumina,
Calea pentru viata mea.
Nu-s aceasta pentru ca... eu as merita ceva,
Dar sunt toate pentru ca... asa este voia Ta.
Eu sunt o floare efemera
Astazi e si maine piere
Un val ce trece-oceanul
Un abur dus de vant,
Totusi m-asculti cand strig spre Tine
Mana Ti-o intinzi spre mine
Si-mi spui cine sunt eu.
Sunt al Tau!
Cine sunt, de imi ierti pacatele?
Ma privesti cu dragoste,
Cand ma ridici de jos.
Cine sunt, pentru mine sa calmezi?
Furtuni si vijelii,
Cum a calmat Cristos.
Nu-s aceasta pentru ca... eu as merita ceva,
Dar sunt toate pentru ca... asa este voia Ta.
duminică
Ai valoare
Daca sufletul iti e apasat,
De povara grea si de pacat,
Simti condamnare, doresti iertare,
Daca prin decizii ai daramat,
Din suflet pacea si credint-au plecat,
Lacrimi sunt multe, nadejdi pierdute.
Ai valoare in ochii lui Dumnezeu,
Pentru tine a murit Fiul Sau,
Pe o cruce ca sa fii mantuit,
Oricine-ai fi de Dumnezeu esti iubit.
De Mesia Petru s-a lepadat,
Niciodata Domnul nu l-a certat,
Prin pocainta, El l-a iertat,
Firmituri zdrobite Domnul si-acum,
In cosul dragostei ridica din drum,
Cu indurare iti da iertare.
Oricine-ai fi tu ai valoare,
Oricine-ai fi primesti iertare,
Oricine-ai fi tu ai valoare-n ochii lui... Dumnezeu.
De povara grea si de pacat,
Simti condamnare, doresti iertare,
Daca prin decizii ai daramat,
Din suflet pacea si credint-au plecat,
Lacrimi sunt multe, nadejdi pierdute.
Ai valoare in ochii lui Dumnezeu,
Pentru tine a murit Fiul Sau,
Pe o cruce ca sa fii mantuit,
Oricine-ai fi de Dumnezeu esti iubit.
De Mesia Petru s-a lepadat,
Niciodata Domnul nu l-a certat,
Prin pocainta, El l-a iertat,
Firmituri zdrobite Domnul si-acum,
In cosul dragostei ridica din drum,
Cu indurare iti da iertare.
Oricine-ai fi tu ai valoare,
Oricine-ai fi primesti iertare,
Oricine-ai fi tu ai valoare-n ochii lui... Dumnezeu.
Eu si un defect
Spune-mi azi daca poti sa stii,
Cum zambesti, cum iubesti? cand traiesti, parca in pustii.
Cum poti zambi?
Cum poti iubi?
Si spune-mi!
Ce-am facut?
M-am nascut,
Nu am vrut,
M-a durut,
Nu-nteleg cum s-alerg,
Incotro as putea sa merg?
Cum sa aleg?
Dar stii ceva?
Nu vreau raspunsuri
Si nu vreau nimic
Nu prin cuvinte voi fi iubit,
Daca-ai vrea, ai putea
Un copil sa fii,
N-ar durea si-ai vedea, ca ma poti iubi.
Daca vrei, stiu ca poti mai mult:
Sa zambesti, sa iubesti, sa m-accepti, chiar asa cum sunt,
Sa pot zambi,
Sa pot iubi.
Sau poate...
Ti-e prea greu
Cred si eu,
Asa cum sunt
Dumnezeu,
M-amplinit, m-a iubit
Si doar atat mi-am dorit,
Sa spui la fel?
Cum zambesti, cum iubesti? cand traiesti, parca in pustii.
Cum poti zambi?
Cum poti iubi?
Si spune-mi!
Ce-am facut?
M-am nascut,
Nu am vrut,
M-a durut,
Nu-nteleg cum s-alerg,
Incotro as putea sa merg?
Cum sa aleg?
Dar stii ceva?
Nu vreau raspunsuri
Si nu vreau nimic
Nu prin cuvinte voi fi iubit,
Daca-ai vrea, ai putea
Un copil sa fii,
N-ar durea si-ai vedea, ca ma poti iubi.
Daca vrei, stiu ca poti mai mult:
Sa zambesti, sa iubesti, sa m-accepti, chiar asa cum sunt,
Sa pot zambi,
Sa pot iubi.
Sau poate...
Ti-e prea greu
Cred si eu,
Asa cum sunt
Dumnezeu,
M-amplinit, m-a iubit
Si doar atat mi-am dorit,
Sa spui la fel?
sâmbătă
Ziua asteptata va sosi
Ziua asteptata va sosi,
Cand Isus Hristos va reveni,
S-adune pe acei ce pamant,
Pe Domnul L-au iubit si au implinit Cuvantul Sfant.
Ne-om vedea acolo sus
Unde Imparart e Isus,
Unde-L vom slavi pe Domnul ce ne-a mantuit,
De moarte si pacat ne-a izbavit.
Prin valea cu suspine am trecut,
Multe greutati am strabatut,
Mai e putin si-ajungem la liman,
Acolo ne e tinta, s-ajungem cu bine-n Canaan.
Chiar daca aici ne-om desparti,
Vine ziua cand iar ne-om intalni,
Pe-acele plaiuri sfinte ne-om vedea,
O, ce frumos cu Isus Hristos ne-om bucura.
Cand Isus Hristos va reveni,
S-adune pe acei ce pamant,
Pe Domnul L-au iubit si au implinit Cuvantul Sfant.
Ne-om vedea acolo sus
Unde Imparart e Isus,
Unde-L vom slavi pe Domnul ce ne-a mantuit,
De moarte si pacat ne-a izbavit.
Prin valea cu suspine am trecut,
Multe greutati am strabatut,
Mai e putin si-ajungem la liman,
Acolo ne e tinta, s-ajungem cu bine-n Canaan.
Chiar daca aici ne-om desparti,
Vine ziua cand iar ne-om intalni,
Pe-acele plaiuri sfinte ne-om vedea,
O, ce frumos cu Isus Hristos ne-om bucura.
vineri
Domnul de pe munte
Viata e frumoasa cand pe munte te gasesti
Cand e cer senin, in siguranta locuiesti
Dar cand treci prin vale cand te simti insingurat
Nu uita ca Domnul e acelasi, neschimbat!
Domnul de pe munte e acelasi si-n vale
El e Dumnezeu peste noapte si zi
Cand e vreme buna sau furtuna-i mare
El ramane la fel, El te va ocroti!
E usor sa crezi cand pe munte te-ai urcat
Cand esti sanatos sau esti bogat
Dar cand esti sarac sau boala te loveste
Chiar si acolo in vale Dumnezeu te izbaveste!
In aceasta viata credincios sa ramai mereu
Chiar de calea-i dreapta sau drumu-i greu
Sa nu te temi nicicand de-ncercarea care vine
Incredete-n Domnul, bratul Lui te tine!
Cand e cer senin, in siguranta locuiesti
Dar cand treci prin vale cand te simti insingurat
Nu uita ca Domnul e acelasi, neschimbat!
Domnul de pe munte e acelasi si-n vale
El e Dumnezeu peste noapte si zi
Cand e vreme buna sau furtuna-i mare
El ramane la fel, El te va ocroti!
E usor sa crezi cand pe munte te-ai urcat
Cand esti sanatos sau esti bogat
Dar cand esti sarac sau boala te loveste
Chiar si acolo in vale Dumnezeu te izbaveste!
In aceasta viata credincios sa ramai mereu
Chiar de calea-i dreapta sau drumu-i greu
Sa nu te temi nicicand de-ncercarea care vine
Incredete-n Domnul, bratul Lui te tine!
Cantati lui Dumnezeu
I se cuvine toata cinstea
I se cuvine gloria,
Toate Lui ii apartin
Toate sunt in mana Sa.
A Domnului este splendoarea
La fel si astrele pe cer
Oameni dati-I slava Lui
Si voi ati fost creati de El!
Cantati lui Dumnezeu cantari
Voi oameni de pe pamant
Inchinativa-n naintea Lui
El e vesnic Sfant;
Cantati lui Dumnezeu cantari
Laudati-L pe Creator
Dati-I cinste si marire
El e Domnul Domnilor.
Cuvantul Lui are putere
Din flacari face slujitori
A Domnului este taria
Din vanturi El isi face soli.
E inceputul si sfarsitul
E Dumnezeu nemarginit
El e alfa si omega
E Dumnezeu, e infinit!
Laudati pe Dumnezeu!!!!
I se cuvine gloria,
Toate Lui ii apartin
Toate sunt in mana Sa.
A Domnului este splendoarea
La fel si astrele pe cer
Oameni dati-I slava Lui
Si voi ati fost creati de El!
Cantati lui Dumnezeu cantari
Voi oameni de pe pamant
Inchinativa-n naintea Lui
El e vesnic Sfant;
Cantati lui Dumnezeu cantari
Laudati-L pe Creator
Dati-I cinste si marire
El e Domnul Domnilor.
Cuvantul Lui are putere
Din flacari face slujitori
A Domnului este taria
Din vanturi El isi face soli.
E inceputul si sfarsitul
E Dumnezeu nemarginit
El e alfa si omega
E Dumnezeu, e infinit!
Laudati pe Dumnezeu!!!!
luni
Ce bine ma simt
Ce bine ma simt cu fratii mei in casa Domnului,
Ce bine ma simt cand sunt cu ei in casa olarului,
Duhul Sfant lucreaza vieti elibereaza,
El e prezent si inimi cerceteaza.
Amin, Aleluia striga tot poporul,
Amin, Aleluia Hristos e Mantuitorul,
Amin, Aleluia cantati si voi cu mine,
Amin, Aleluia Isus Hristos revine.
Ce bine ma simt cu fratii mei cand sunt la inchinare,
Ce bine ma simt cand sunt cu ei, Domnul face-o cercetare,
Duhul Sfant ne-ndeamna sa slavim pe Creator,
Sa 'naltam pe cel ce este Domnul Domnilor.
Ce bine ma simt cu fratii mei cand sunt la rugaciune,
Ce bine ma simt cand sunt cu ei, la roade si fapte bune,
Asa e bucuria care o traim,
In casa Domnului cu El ne intalnim.
Ce bine ma simt cand sunt cu ei in casa olarului,
Duhul Sfant lucreaza vieti elibereaza,
El e prezent si inimi cerceteaza.
Amin, Aleluia striga tot poporul,
Amin, Aleluia Hristos e Mantuitorul,
Amin, Aleluia cantati si voi cu mine,
Amin, Aleluia Isus Hristos revine.
Ce bine ma simt cu fratii mei cand sunt la inchinare,
Ce bine ma simt cand sunt cu ei, Domnul face-o cercetare,
Duhul Sfant ne-ndeamna sa slavim pe Creator,
Sa 'naltam pe cel ce este Domnul Domnilor.
Ce bine ma simt cu fratii mei cand sunt la rugaciune,
Ce bine ma simt cand sunt cu ei, la roade si fapte bune,
Asa e bucuria care o traim,
In casa Domnului cu El ne intalnim.
Miez de noapte
E miez de noapte, dar eu nu dorm
Iar lacrimile mele curg usor
Strig catre Tine, Doamne Isus
Sufletu-mi plange, ma simt rapus.
Inima-mi suspina, ochii lacrimi lasa
Si-n jur nu mai gasesc, nici o speranta
Doamne-n spre Tine, gandu-mi indrept.
Te chem si-n tacere, Te astept.
As vrea sa simt si bucurie
De lacrimi eu m-am saturat
Sa las poveri ce ma apasa
Ce numai rani, mi-au lasat.
Privesc cu ochii, spre alte zari
Si cu speranta si iubire,
Sperand ca intr-o buna zi
Va rasari lumina bucuriei.
Iar lacrimile mele curg usor
Strig catre Tine, Doamne Isus
Sufletu-mi plange, ma simt rapus.
Inima-mi suspina, ochii lacrimi lasa
Si-n jur nu mai gasesc, nici o speranta
Doamne-n spre Tine, gandu-mi indrept.
Te chem si-n tacere, Te astept.
As vrea sa simt si bucurie
De lacrimi eu m-am saturat
Sa las poveri ce ma apasa
Ce numai rani, mi-au lasat.
Privesc cu ochii, spre alte zari
Si cu speranta si iubire,
Sperand ca intr-o buna zi
Va rasari lumina bucuriei.
Psalmul 139
Doamne Tu ma cercetezi de aproape si-mi cunosti,
Toate gandurile mele,
Stii cand stau si cand ma scol si cand sufletul mi-e gol
Doamne Tu le stii pe toate.
Cat de nepatrunse mie mi se par gandurile Tale, (Doamne)
Daca le numar sunt mai multe decat boabele de nisip,
Cand ma trezesc sunt tot cu Tine.
Nu am loc sa ma ascund,
Si nici nu pot sa fug, departe de fata Ta,
De voi incerca sa zbor sau in mare sa cobor
Doamne iata-Te si-acolo.
Toate gandurile mele,
Stii cand stau si cand ma scol si cand sufletul mi-e gol
Doamne Tu le stii pe toate.
Cat de nepatrunse mie mi se par gandurile Tale, (Doamne)
Daca le numar sunt mai multe decat boabele de nisip,
Cand ma trezesc sunt tot cu Tine.
Nu am loc sa ma ascund,
Si nici nu pot sa fug, departe de fata Ta,
De voi incerca sa zbor sau in mare sa cobor
Doamne iata-Te si-acolo.
Vreau sa-Ti multumesc
Gandul meu spre Tine zboara, Tata ceresc
N-am cuvinte in viata sa Iti multumesc,
Eu mi-am pus numai in Tine increderea
Fa ce vrei, Doamne, cu viata mea!
Pentru fiecare clipa vreau sa-Ti multumesc,
Pentru fiecare zi din viata Te slavesc,
Si in fiecare clipa, Doamne eu Iti cant,
Esti tot ce-am mai scump pe pamant.
Ma inchin cu multumire in fata Ta,
Chiar daca nu imi darui tot ce as vrea
Daca voia mea nu este si planul Tau,
Ma dezleg de tot ce-mi doresc eu.
Iubirea Ta imi umple inima,
Nu mai este loc de altceva in viata mea,
Iubirea Ta vreau sa raman in ea,
S-o traiesc deplin, Tie ma inchin!
N-am cuvinte in viata sa Iti multumesc,
Eu mi-am pus numai in Tine increderea
Fa ce vrei, Doamne, cu viata mea!
Pentru fiecare clipa vreau sa-Ti multumesc,
Pentru fiecare zi din viata Te slavesc,
Si in fiecare clipa, Doamne eu Iti cant,
Esti tot ce-am mai scump pe pamant.
Ma inchin cu multumire in fata Ta,
Chiar daca nu imi darui tot ce as vrea
Daca voia mea nu este si planul Tau,
Ma dezleg de tot ce-mi doresc eu.
Iubirea Ta imi umple inima,
Nu mai este loc de altceva in viata mea,
Iubirea Ta vreau sa raman in ea,
S-o traiesc deplin, Tie ma inchin!
Tara mea
Calator sunt aici pe pamant
Tara mea e in cerul sfant
Eu sunt fiu de Imparat
Voia Lui o-mplinesc
Pe Isis Il iubesc si-L slujec!
Tara mea loc de vis,
Tara mea-i paradis
Caci Isus un loc
Mi-a promis.
Greutati, indoieli vin mereu
Sa imi clatine crezul meu
Pe genunchi ma asez
In ruga Il implor Pe isus
Sa imi dea ajutor.
Voi pleca si nimic n-o sa iau
Casa Tatalui pregatita-i sa stau
Chiar de-am strans comori
Toate-n scrum se prefac
Langa Domnul voi fi in veac.
Orice lacrima va fi stearsa
In prezenta Domnului
Durere nu va mai fi,
Bucuria ne va-nsoti!
Tara mea e in cerul sfant
Eu sunt fiu de Imparat
Voia Lui o-mplinesc
Pe Isis Il iubesc si-L slujec!
Tara mea loc de vis,
Tara mea-i paradis
Caci Isus un loc
Mi-a promis.
Greutati, indoieli vin mereu
Sa imi clatine crezul meu
Pe genunchi ma asez
In ruga Il implor Pe isus
Sa imi dea ajutor.
Voi pleca si nimic n-o sa iau
Casa Tatalui pregatita-i sa stau
Chiar de-am strans comori
Toate-n scrum se prefac
Langa Domnul voi fi in veac.
Orice lacrima va fi stearsa
In prezenta Domnului
Durere nu va mai fi,
Bucuria ne va-nsoti!
Ca o pasare in zbor
Ca o pasare in zbor
Urmarita de dusman
Este sufletul sarman
Ratacind fara ajutor!
Cine-mi da aripi ca sa zbor?
Cine-mi da aripi ca sa zbor?
Ca un porumbel as zbura
Sus la Golgota!
Te-au ranit si ai cazut
Si strivit tu ai gemut
Si in jur tu te-ai uitat
Si-ai crezut caci vei fi salvat.
Dar nu a fost nimenea
Rana mea a o lega
Si-atunci am privit in sus
Si doar Isus m-a vazut.
Numai Isus m-a salvat
Numai El m-a mangaiat
De aceea viata mea
Lui acum eu i-am predat.
Urmarita de dusman
Este sufletul sarman
Ratacind fara ajutor!
Cine-mi da aripi ca sa zbor?
Cine-mi da aripi ca sa zbor?
Ca un porumbel as zbura
Sus la Golgota!
Te-au ranit si ai cazut
Si strivit tu ai gemut
Si in jur tu te-ai uitat
Si-ai crezut caci vei fi salvat.
Dar nu a fost nimenea
Rana mea a o lega
Si-atunci am privit in sus
Si doar Isus m-a vazut.
Numai Isus m-a salvat
Numai El m-a mangaiat
De aceea viata mea
Lui acum eu i-am predat.
joi
Sa plangem ca Ieremia
Sa plangem ca Ieremia dupa evreii din Babilon
Caci astazi din nou urgia ii ameninta noul Sion.
Copiii cautau mancare la fel batranii stateau sleiti
Pedeapsa e foarte mare pentru pacate ei sunt loviti.
Plange Ieremia, plange si poporul rana lor e de nevindecat
A venit urgia s-a dus bucuria
Plange Ieremia pentru-al lor pacat.
Dar Isus si mai tare pentru fiecare
Colo-n Ghetimani El s-a rugat.
Si pe o cruce moare sa ne dea iertare
Mantuirea noastra din pacat.
Sa plangem dupa fecioare si dupa tinerii amagiti
De lumea inselatoare ce vrea sa-i faca nefericiti.
Sa plangem dupa poporul ce se-adapa cu-amaraciuni
Caci astazi inselatorul ne-ndeparteaza de rugaciu
Sa plangem in rugaciune caci fericiti sunt acei ce plang
Cuvantul asa ne spune caci lacrimile in cer se strang.
Sa plangem pe vazatorii ce sus in turnuri au adormit
Si pe toti invatatorii ce calea-ngusta au parasit.
Sa plangem din cele zece pe cele cinci fara de ulei
Caci timpul se duce, trece, si vine Mirele dupa ai Sai.
Sa plangem pe orisicine care spre lume s-ar inclina
Caci iata caci Domnul vine si pedepseste orice pacat.
Caci astazi din nou urgia ii ameninta noul Sion.
Copiii cautau mancare la fel batranii stateau sleiti
Pedeapsa e foarte mare pentru pacate ei sunt loviti.
Plange Ieremia, plange si poporul rana lor e de nevindecat
A venit urgia s-a dus bucuria
Plange Ieremia pentru-al lor pacat.
Dar Isus si mai tare pentru fiecare
Colo-n Ghetimani El s-a rugat.
Si pe o cruce moare sa ne dea iertare
Mantuirea noastra din pacat.
Sa plangem dupa fecioare si dupa tinerii amagiti
De lumea inselatoare ce vrea sa-i faca nefericiti.
Sa plangem dupa poporul ce se-adapa cu-amaraciuni
Caci astazi inselatorul ne-ndeparteaza de rugaciu
Sa plangem in rugaciune caci fericiti sunt acei ce plang
Cuvantul asa ne spune caci lacrimile in cer se strang.
Sa plangem pe vazatorii ce sus in turnuri au adormit
Si pe toti invatatorii ce calea-ngusta au parasit.
Sa plangem din cele zece pe cele cinci fara de ulei
Caci timpul se duce, trece, si vine Mirele dupa ai Sai.
Sa plangem pe orisicine care spre lume s-ar inclina
Caci iata caci Domnul vine si pedepseste orice pacat.
marți
Adeseori pe a ta cale
Adeseori pe a ta cale
Nu vor fi doar zile cu soare
Vor fi si zile cu mutţi nori
Dar vreau sa stii ca-s trecatori
Caci dupa orice incercare
Soarele din nou apare
Cu cat mai grea e suferinţa
Cu-atat mai mare-i biruinţa.
Increde-te n Dumnezeu din toata inima
Incredinteaza-ti soarta-n Mana Lui
Si El nu te va lasa.
Adeseori in asta viata
Va fi bezna, va fi ceata
Dar noaptea nu va birui
Cand zorile se vor ivi
Cand nu mai stii-ncotro sa mergi
Cand nu mai stii ce sa alegi
Opreste-te din drumul tau
Si roaga-te lui Dumnezeu.
Adeseori pe-a ta carare
Obstacole-ţi vor aparea
Sageti vor fi-mpotriva ta
Nu te opri, nu te lasa
Si chiar de crezi ca este greu
Isus e ajutorul tau
Cand lupta se va termina
Domnul rasplata iti va da.
Nu vor fi doar zile cu soare
Vor fi si zile cu mutţi nori
Dar vreau sa stii ca-s trecatori
Caci dupa orice incercare
Soarele din nou apare
Cu cat mai grea e suferinţa
Cu-atat mai mare-i biruinţa.
Increde-te n Dumnezeu din toata inima
Incredinteaza-ti soarta-n Mana Lui
Si El nu te va lasa.
Adeseori in asta viata
Va fi bezna, va fi ceata
Dar noaptea nu va birui
Cand zorile se vor ivi
Cand nu mai stii-ncotro sa mergi
Cand nu mai stii ce sa alegi
Opreste-te din drumul tau
Si roaga-te lui Dumnezeu.
Adeseori pe-a ta carare
Obstacole-ţi vor aparea
Sageti vor fi-mpotriva ta
Nu te opri, nu te lasa
Si chiar de crezi ca este greu
Isus e ajutorul tau
Cand lupta se va termina
Domnul rasplata iti va da.
Imi cer iertare
Zi de zi eu iti gresesc, fapte rele savarsesc
Sa fiu mai bun eu imi doresc, dar nu reusesc.
Cu ispite ma confrunt si adesea sunt infrant
Dar eu astazi ma indrept catre tronul Tau ceresc
Doamne acum imi cer iertare pentru tot ce Ti-am gresit
Fara de iertarea Ta eu nu pot inainta
Eu sunt slab fara putere, un nimic pe-acest pamant
Dar te rog Isuse Scumpe aminteste-ti de-al meu legamant!
La crucea Ta ma opresc de tot ce-i rau sa ma dezleg
Sa las tot ce-i pamantesc si de cer sa m-alipesc
Sa Te slujesc cum se cuvine eu doresc sa iti promit
Sa nu mai privesc in lume nicio clipa Domn iubit!
Sa fiu mai bun eu imi doresc, dar nu reusesc.
Cu ispite ma confrunt si adesea sunt infrant
Dar eu astazi ma indrept catre tronul Tau ceresc
Doamne acum imi cer iertare pentru tot ce Ti-am gresit
Fara de iertarea Ta eu nu pot inainta
Eu sunt slab fara putere, un nimic pe-acest pamant
Dar te rog Isuse Scumpe aminteste-ti de-al meu legamant!
La crucea Ta ma opresc de tot ce-i rau sa ma dezleg
Sa las tot ce-i pamantesc si de cer sa m-alipesc
Sa Te slujesc cum se cuvine eu doresc sa iti promit
Sa nu mai privesc in lume nicio clipa Domn iubit!
miercuri
De ce?
De ce-s doar lacrimi si durere
De ce-s doar grijuri si nevoi
De ce-i atata dezbinare
Si certuri multe printre noi?
De ce cand vrei sa mergi pe cale
Dupa Cuvantul din Scripturi
Ai parte doar de plans si jale
Si-atat de multe lovituri?
De ce-i asa?
O stie El, Isus Cristos, Emanuel
Raspuns aici de n-om avea
Odata-n ceruri vom afla
De ce-i asa? O stie El!
De ce azi glasul porumbitei
Se-aude parca tot mai stins?
Si de cand usa odaitei
In taina nu s-a mai inchis?
De ce nu-i dres cu har si sare
Cuvantul celor ce slujesc?
De ce nu ard jertfe pe-altare
Si-atatea oi se risipesc?
De ce-n biserici Osanale
Se-aud din ce in ce mai rar?
De ce-s atatia prin spitale
De ce-s cantari fara de har?
De ce-i asa o stie Unul
Ce-odata-n ceruri s-a suit
Acela ce iubeste omul
Si-a fost pe cruce rastignit!
De ce-s doar grijuri si nevoi
De ce-i atata dezbinare
Si certuri multe printre noi?
De ce cand vrei sa mergi pe cale
Dupa Cuvantul din Scripturi
Ai parte doar de plans si jale
Si-atat de multe lovituri?
De ce-i asa?
O stie El, Isus Cristos, Emanuel
Raspuns aici de n-om avea
Odata-n ceruri vom afla
De ce-i asa? O stie El!
De ce azi glasul porumbitei
Se-aude parca tot mai stins?
Si de cand usa odaitei
In taina nu s-a mai inchis?
De ce nu-i dres cu har si sare
Cuvantul celor ce slujesc?
De ce nu ard jertfe pe-altare
Si-atatea oi se risipesc?
De ce-n biserici Osanale
Se-aud din ce in ce mai rar?
De ce-s atatia prin spitale
De ce-s cantari fara de har?
De ce-i asa o stie Unul
Ce-odata-n ceruri s-a suit
Acela ce iubeste omul
Si-a fost pe cruce rastignit!
Emaus
In drum spre Emaus prin nisipul incins
Veneau doi drumeti catre casa
Vorbind despre vestea ce iute s-a intins
Cand Domnul se apropiase.
Ce vorbe sunt acestea ? Isus i-a-ntrebat
Vazandu-i cuprinsi de tristete
Ei necunoscandu-L cu ei l-au luat
Vorbindu-i cu drag si blandete.
Pe drum spre Emaus, o, ce frumos era
Cu ei fara sa stie chiar ceru-ntreg calatorea!
Esti singurul care nu stii ce s-a-ntamplat
Straine ce treci prin cetate
E vorba de-un print ce-a fost mort si-a inviat,
Un nevinovat dat la moarte.
O, nepriceputilor, zabavnici si slabi,
Uitati ce au spus chiar proorocii:
Christosul inainte sa intre in slava Sa
Va trece prin chinuri si cruce.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat,
Plutind parca pe ape, cu Isus Marele-mparat!
Atunci cu iubire El le-a talcuit
Scriptura cu-a ei sfanta Lege
Cand langa Emaus au ajuns in sfarsit
Si Domnul se facea ca vrea sa plece.
Ramai acum cu noi caci iata s-a-nserat
Miscati ucenicii I-au zis
Intrand Domnul, painea a frant si le-a dat
Si-atunci ochii lor s-au deschis.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat
Cu Domnul stand la masa, ce har, o, ce har minunat!
Cum Isus in cer se facu nevazut
Cei doi au strigat cu uimire
Cum nu ne ardea inima cand ne vorbea
Si ne coplesea cu iubire.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat
Sa ai in Isus implinire
Odihna divina si-un ceas de ragaz
Si-odata in cer poposire.
Pe drum spre Emaus azi de calatoresti
Acum in fapt de seara mai poti, mai poti sa-L intalnesti.
Veneau doi drumeti catre casa
Vorbind despre vestea ce iute s-a intins
Cand Domnul se apropiase.
Ce vorbe sunt acestea ? Isus i-a-ntrebat
Vazandu-i cuprinsi de tristete
Ei necunoscandu-L cu ei l-au luat
Vorbindu-i cu drag si blandete.
Pe drum spre Emaus, o, ce frumos era
Cu ei fara sa stie chiar ceru-ntreg calatorea!
Esti singurul care nu stii ce s-a-ntamplat
Straine ce treci prin cetate
E vorba de-un print ce-a fost mort si-a inviat,
Un nevinovat dat la moarte.
O, nepriceputilor, zabavnici si slabi,
Uitati ce au spus chiar proorocii:
Christosul inainte sa intre in slava Sa
Va trece prin chinuri si cruce.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat,
Plutind parca pe ape, cu Isus Marele-mparat!
Atunci cu iubire El le-a talcuit
Scriptura cu-a ei sfanta Lege
Cand langa Emaus au ajuns in sfarsit
Si Domnul se facea ca vrea sa plece.
Ramai acum cu noi caci iata s-a-nserat
Miscati ucenicii I-au zis
Intrand Domnul, painea a frant si le-a dat
Si-atunci ochii lor s-au deschis.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat
Cu Domnul stand la masa, ce har, o, ce har minunat!
Cum Isus in cer se facu nevazut
Cei doi au strigat cu uimire
Cum nu ne ardea inima cand ne vorbea
Si ne coplesea cu iubire.
Pe drum spre Emaus, drum binecuvantat
Sa ai in Isus implinire
Odihna divina si-un ceas de ragaz
Si-odata in cer poposire.
Pe drum spre Emaus azi de calatoresti
Acum in fapt de seara mai poti, mai poti sa-L intalnesti.
Totul este trecator
Omule ce-alergi prin lume adunand
In curand vei pleca de pe pamant
Din toata truda si din osteneala ta
Nimic cu tine nu vei lua!
Timpul trece iute ca un gand
Zilele se duc si vin rand pe rand
Totul este trecator pe-acest pamant,
Desertaciune, goana dupa vant!
Nu uita aici esti trecator
Dincolo de moarte te-asteapta un viitor
Pentru suflet timp de-ti faci pe-acest pamant
Rasplatire vei primi in cerul sfant!
In curand vei pleca de pe pamant
Din toata truda si din osteneala ta
Nimic cu tine nu vei lua!
Timpul trece iute ca un gand
Zilele se duc si vin rand pe rand
Totul este trecator pe-acest pamant,
Desertaciune, goana dupa vant!
Nu uita aici esti trecator
Dincolo de moarte te-asteapta un viitor
Pentru suflet timp de-ti faci pe-acest pamant
Rasplatire vei primi in cerul sfant!
Se duce viata ta
Se duce viata ta
Omule nu uita
Mai e inca putin
Spre cer tu vei pleca!
Tot ce aici ai adunat
Ce-ai trudit, ce ai lucrat
Totul se va spulbera
Cand de-aicea vei pleca.
Se duce viata ta
Suflete iubit
Cat din timpul tau
Domnului ai slujit?
Se duce viata ta
Si ziua cea de maine
Nu mai e a ta
Ci altcuiva ramane!
Pe pamant ce-ai adunat
Intr-o zi totul va arde
Dar pentru cer ce ai facut
Raspata-ti va fi mare!
Omule nu uita
Mai e inca putin
Spre cer tu vei pleca!
Tot ce aici ai adunat
Ce-ai trudit, ce ai lucrat
Totul se va spulbera
Cand de-aicea vei pleca.
Se duce viata ta
Suflete iubit
Cat din timpul tau
Domnului ai slujit?
Se duce viata ta
Si ziua cea de maine
Nu mai e a ta
Ci altcuiva ramane!
Pe pamant ce-ai adunat
Intr-o zi totul va arde
Dar pentru cer ce ai facut
Raspata-ti va fi mare!
duminică
Clipe ce-mi spun
Clipe ce-mi spun ca intr-o zi
Cerul intreg ne va uni
Clipe ce-mi spun ca Tu vei fi speranta mea,
Lumina mea in nopti tarzii!
Cand privesc la chipul Tau
Alinare eu primesc
Zambetul si ochii Tai
Doar in ei ma regasesc
Pe pamant oriunde-as fi
Alinare voi gasi numai atunci
Cand voi privi in ochii Tai.
In zori de zi cand ma trezesc
Chipul Tau bland eu il privesc
E tot ce am pe-acest pamant
Chipul ce-l port cu mine-n gand.
Cerul intreg ne va uni
Clipe ce-mi spun ca Tu vei fi speranta mea,
Lumina mea in nopti tarzii!
Cand privesc la chipul Tau
Alinare eu primesc
Zambetul si ochii Tai
Doar in ei ma regasesc
Pe pamant oriunde-as fi
Alinare voi gasi numai atunci
Cand voi privi in ochii Tai.
In zori de zi cand ma trezesc
Chipul Tau bland eu il privesc
E tot ce am pe-acest pamant
Chipul ce-l port cu mine-n gand.
Milioane
Sunt atatea motive sa Iti spun: Te iubesc,
Milioane, milioane...
Sunt atatea motive sa Iti multumesc,
Milioane, milioane
Sunt atatea motive sa Iti dau inima,
Milioane, milioane!
Sunt atatea motive sa-Ti dedic viata mea
Milioane, milioane!
Sunt mii de cuvinte ce-mi vorbesc despre Tine,
Prea multe minuni pentru oameni ca mine,
A Tale porunci ma indeamna sa cred
In Tine, Doamne, ma incred!
Sunt atatea motive sa privesc spre cer
Milioane, milioane,
Sunt atatea motive sa ma-ncred in Dumnezeu
Milioane, milioane,
Sunt atatea motive sa vad cerul deschis,
Milioane, milioane!
Sunt atatea motive sa pornesc spre paradis,
Milioane, milioane!
A Tale porunci ma indeamna sa cred !
Milioane, milioane...
Sunt atatea motive sa Iti multumesc,
Milioane, milioane
Sunt atatea motive sa Iti dau inima,
Milioane, milioane!
Sunt atatea motive sa-Ti dedic viata mea
Milioane, milioane!
Sunt mii de cuvinte ce-mi vorbesc despre Tine,
Prea multe minuni pentru oameni ca mine,
A Tale porunci ma indeamna sa cred
In Tine, Doamne, ma incred!
Sunt atatea motive sa privesc spre cer
Milioane, milioane,
Sunt atatea motive sa ma-ncred in Dumnezeu
Milioane, milioane,
Sunt atatea motive sa vad cerul deschis,
Milioane, milioane!
Sunt atatea motive sa pornesc spre paradis,
Milioane, milioane!
A Tale porunci ma indeamna sa cred !
Plugul Evangheliei
Noi am fost chemati de Domnul in sfantul Sau ogor
Si lucram cu sarguinta chiar de-i obositor
Iar cand vom sfarsi lucrarea cu-al Evangheliei plug
Vrem sa-ntampinam pe Domnul cu mainile pe plug!
Tine strans in plugul sfant
Nu privi inapoi inspre pamant
Caci in curand vom ispravi
Tine strans si nu obosi!!!
Tinta noastra este cerul, noi vrem sa-l mostenim
Domnul ne-a promis izbanda, dar sa nu obosim
In curand apare Domnul, Il vom vedea pe nori
Si-I vom saluta venirea de vom fi invingatori!
Si lucram cu sarguinta chiar de-i obositor
Iar cand vom sfarsi lucrarea cu-al Evangheliei plug
Vrem sa-ntampinam pe Domnul cu mainile pe plug!
Tine strans in plugul sfant
Nu privi inapoi inspre pamant
Caci in curand vom ispravi
Tine strans si nu obosi!!!
Tinta noastra este cerul, noi vrem sa-l mostenim
Domnul ne-a promis izbanda, dar sa nu obosim
In curand apare Domnul, Il vom vedea pe nori
Si-I vom saluta venirea de vom fi invingatori!
luni
RUGA
Doamne, ruga mea o aduc 'naintea Ta
Si Doamne, inima o deschid 'naintea Ta
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Doamne, voia Ta vreau s-o fac in viata mea
Si Doamne, lumea rea sa vada lumina mea
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Doamne, mult as vrea cand pe nori vei aparea
O, Doamne, in dreapta Ta sa fie familia mea
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Si Doamne, inima o deschid 'naintea Ta
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Doamne, voia Ta vreau s-o fac in viata mea
Si Doamne, lumea rea sa vada lumina mea
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Doamne, mult as vrea cand pe nori vei aparea
O, Doamne, in dreapta Ta sa fie familia mea
Sa fiu al Tau si Tu sa fii mereu al meu
Chiar cand eu cad Tu sa ma iei pe bratul Tau!
E tot ce vreau!
Ramai cu noi, Luptati!
E lupta tot mai grea pe cale
Atatea valuri bat mereu
Ca sa darame, sa doboare
Pe cei alesi de Dumnezeu!
Luptati, luptati, putin mai este
Priviti in sus nu dati 'napoi
Sunt doua maini mereu intinse
Care vegheaza peste noi!
Sunt multi bolnavi cu grele boale
Cari gem pe paturi de spital
Mai suferiti, putin mai este
In cer nu vor mai fi bolnavi!
Sunt multi lipsiti in adunare
Raman saraci cu mari nevoi
Mai suferiti, putin mai este
In cer de toate-s pentru noi!
Azi plangem multi cu lacrimi grele
Ii vrem cu noi pe toti cei dragi
Mai plangem dar, putin mai este
Isus vine, s-a terminat!!!
Atatea valuri bat mereu
Ca sa darame, sa doboare
Pe cei alesi de Dumnezeu!
Luptati, luptati, putin mai este
Priviti in sus nu dati 'napoi
Sunt doua maini mereu intinse
Care vegheaza peste noi!
Sunt multi bolnavi cu grele boale
Cari gem pe paturi de spital
Mai suferiti, putin mai este
In cer nu vor mai fi bolnavi!
Sunt multi lipsiti in adunare
Raman saraci cu mari nevoi
Mai suferiti, putin mai este
In cer de toate-s pentru noi!
Azi plangem multi cu lacrimi grele
Ii vrem cu noi pe toti cei dragi
Mai plangem dar, putin mai este
Isus vine, s-a terminat!!!
joi
Vine o zi
Timpul zboara nu te intreaba
Omul munceste, o viata trudeste
Umple hambare, pune hotare
Vantul va bate si tot va pieri!
Vine o zi cand tot s-a sfarsi
Liber vei fi, te vei odihni!
Ganduri marete, planuri razlete,
Maini obosite, de munca zdrobite
Dar pasari zboara, ele nu ara
Au ce manca si au unde sta.
Lacrimi varsate sunt adunate
Tatal din ceruri le stie pe toate
Valul va treve, nori nu vor fi,
Soarele ,Isus va straluci!
Omul munceste, o viata trudeste
Umple hambare, pune hotare
Vantul va bate si tot va pieri!
Vine o zi cand tot s-a sfarsi
Liber vei fi, te vei odihni!
Ganduri marete, planuri razlete,
Maini obosite, de munca zdrobite
Dar pasari zboara, ele nu ara
Au ce manca si au unde sta.
Lacrimi varsate sunt adunate
Tatal din ceruri le stie pe toate
Valul va treve, nori nu vor fi,
Soarele ,Isus va straluci!
Intoarce-te pribeagule
Calatoresti fara speranta
Ne-avand un scop in viata
Caci esti pierdut fara Dumnezeu
De-atata timp ii auzi chemarea
Vino din drumul tau
Caci numai Eu iti dau iertare de pacat!
Intoarce-te, pribeagule, la Dumnezeu,
La Domnul tau
Intoarce-te, pribeagule,
Sa fii un fiu de Dumnezeu!
Raspunde-i azi chemarii Sale
Si nu trai nepasator
Accepta-L ca Mantuitor.
Eu iti va da in suflet pace
Si te voi binecuvanta
Cu Mine trai-vei fericit!
Ne-avand un scop in viata
Caci esti pierdut fara Dumnezeu
De-atata timp ii auzi chemarea
Vino din drumul tau
Caci numai Eu iti dau iertare de pacat!
Intoarce-te, pribeagule, la Dumnezeu,
La Domnul tau
Intoarce-te, pribeagule,
Sa fii un fiu de Dumnezeu!
Raspunde-i azi chemarii Sale
Si nu trai nepasator
Accepta-L ca Mantuitor.
Eu iti va da in suflet pace
Si te voi binecuvanta
Cu Mine trai-vei fericit!
sâmbătă
O raza de lumina
O raza de lumina sfanta
A coborat si astazi peste chipul meu
Si-n inima eu am speranta
Caci ma iubeste Dumnezeu.
Raze de lumina se-ascund
In ochii blanzi ce ma privesc din cer
Privirea mea mi-o-nalt spre Tine
Invaluit de-al Tau mister.
O bucurie nesfarsita
Ma face astazi sa traiesc
Si-n inima eu am speranta,
O, Doamne,Sfinte, te iubesc!
O bucurie nesfarsita
Ma face astazi sa traiesc
Si-n inima am pace
O, Doamne,Sfinte, te iubesc!
Mi-e dor de Tine Tatal meu
Mi-e dor de-a Ta imbratisare
Cand voi simti ca-s fiul Tau
Si Tu mi-ai fost a mea salvare.
Clipa de clipa, pas cu pas
In suflet am sperante
Ma las condus de al Tau glas
Cu Tine Doamne am biruinta.
M-asteapta o vesnicie cand
Cu Tine voi canta Iubire
Si cu Isus voi fi mereu
Pe culmi de fericire.
Ma-steapta o vesnicie cand
Cu Tine voi canta Iubire
Si cu Isus voi fi mereu
Pe culmi de fericire.
A coborat si astazi peste chipul meu
Si-n inima eu am speranta
Caci ma iubeste Dumnezeu.
Raze de lumina se-ascund
In ochii blanzi ce ma privesc din cer
Privirea mea mi-o-nalt spre Tine
Invaluit de-al Tau mister.
O bucurie nesfarsita
Ma face astazi sa traiesc
Si-n inima eu am speranta,
O, Doamne,Sfinte, te iubesc!
O bucurie nesfarsita
Ma face astazi sa traiesc
Si-n inima am pace
O, Doamne,Sfinte, te iubesc!
Mi-e dor de Tine Tatal meu
Mi-e dor de-a Ta imbratisare
Cand voi simti ca-s fiul Tau
Si Tu mi-ai fost a mea salvare.
Clipa de clipa, pas cu pas
In suflet am sperante
Ma las condus de al Tau glas
Cu Tine Doamne am biruinta.
M-asteapta o vesnicie cand
Cu Tine voi canta Iubire
Si cu Isus voi fi mereu
Pe culmi de fericire.
Ma-steapta o vesnicie cand
Cu Tine voi canta Iubire
Si cu Isus voi fi mereu
Pe culmi de fericire.
Eu am in cer un Tata bun
Eu am in cer un Tata bun ce ma iubeste ne-ncetat
Pe Fiul Sau El a trimis spaland intregul meu pacat
Eu am in cer un Tata bun si tot ce am eu Lui ii dau
Stiu ma iubeste tot mai mult, pe calea Lui eu vreau sa stau.
Il am pe El in viata mea
Il ai si tu ca Salvator?
E singurul ce se-ngrijeste de viata mea
Il iubesc pe Isus si pe veci ii voi canta.
Eu am in cer un Tata bun si-I multumesc neincetat
Pentru darul ce-am primit desi eu n-am meritat
Eu am in cer un Tata bun si nimeni nu-i ca El
Stiu ma iubeste tot mai mult, eu vreau s-ajung acolo-n cer!
Pe Fiul Sau El a trimis spaland intregul meu pacat
Eu am in cer un Tata bun si tot ce am eu Lui ii dau
Stiu ma iubeste tot mai mult, pe calea Lui eu vreau sa stau.
Il am pe El in viata mea
Il ai si tu ca Salvator?
E singurul ce se-ngrijeste de viata mea
Il iubesc pe Isus si pe veci ii voi canta.
Eu am in cer un Tata bun si-I multumesc neincetat
Pentru darul ce-am primit desi eu n-am meritat
Eu am in cer un Tata bun si nimeni nu-i ca El
Stiu ma iubeste tot mai mult, eu vreau s-ajung acolo-n cer!
Va fi o zi
Acum privim spre cer sfios ca-ntr-o oglinda
Si multe lucruri ni se par de ne-nteles
Adesea nedreptatea incearca sa invinga
Fiindca rodul muncii inca n-am cules.
Va fi o zi cand vom vedea fata-n fata
Cand vom primi raspuns la mii de intrebari
Dar pan-atunci traim crezand, privind prin ceata
La lucruri ce se par in departari.
De ce-i atata suferinta printre oameni
De ce saracii mor de foame printre noi
Cand unii se desfata-n lux si-n imbuibare
Pe alti-i lasa chiar sa piara in nevoi.
O cum am vrea sa nu mai fie-n lume ura
Sa fie sfanta armonie intre frati
Sa nu mai fie aurul inchis in zgura
Si robii toti sa fie-odata dezlegati!
Indepartat de Dumnezeu ca si Sodoma
Pamantul s-a umplut acum de uraciuni
Dar iata ce-a adus pacatul printre oameni
Dureri, necaz si nesfarsite-amaraciuni.
Si multe lucruri ni se par de ne-nteles
Adesea nedreptatea incearca sa invinga
Fiindca rodul muncii inca n-am cules.
Va fi o zi cand vom vedea fata-n fata
Cand vom primi raspuns la mii de intrebari
Dar pan-atunci traim crezand, privind prin ceata
La lucruri ce se par in departari.
De ce-i atata suferinta printre oameni
De ce saracii mor de foame printre noi
Cand unii se desfata-n lux si-n imbuibare
Pe alti-i lasa chiar sa piara in nevoi.
O cum am vrea sa nu mai fie-n lume ura
Sa fie sfanta armonie intre frati
Sa nu mai fie aurul inchis in zgura
Si robii toti sa fie-odata dezlegati!
Indepartat de Dumnezeu ca si Sodoma
Pamantul s-a umplut acum de uraciuni
Dar iata ce-a adus pacatul printre oameni
Dureri, necaz si nesfarsite-amaraciuni.
joi
Bunatatea si credinciosia
Sa faci intotdeauna ce e bine
Pazeste-te de rau si nu uita
A Domnului Preasfant intelepciunea
Sa locuiasca in inima ta.
Bunatatea si credinciosia
Nu te paraseasca nicicand,
Scrie-le pe-a inimii tablita
Poarta-le la gatul tau oricand!
Fa binele si fii cinstit in viata
Traieste totdeauna-n adevar
Ascult-a Domnului Isus povata
Sa fii copilul cel ascultator!
Fii bun si fii supus in ascultare
Si-n drumul tau vei fi biruitor
Asculta si asteapta cu rabdare
Doar astfel vei iesi invingator!
Pazeste-te de rau si nu uita
A Domnului Preasfant intelepciunea
Sa locuiasca in inima ta.
Bunatatea si credinciosia
Nu te paraseasca nicicand,
Scrie-le pe-a inimii tablita
Poarta-le la gatul tau oricand!
Fa binele si fii cinstit in viata
Traieste totdeauna-n adevar
Ascult-a Domnului Isus povata
Sa fii copilul cel ascultator!
Fii bun si fii supus in ascultare
Si-n drumul tau vei fi biruitor
Asculta si asteapta cu rabdare
Doar astfel vei iesi invingator!
Etichete:
Bunatatea si credinciosia,
Raluca si Denis Ursan,
Raul
Locația:
Oradea, România
Cand crezi ca nu mai ai pe nimeni
Cand crezi ca nu mai ai pe nimeni
Si vantul rece sufla tot mai crunt
Cand ranile te dor si n-ai scapare,
Cand lacrimile pe obraji iti curg.....
Increde-te in Domnul totdeauna
Si-atunci cand nu e totul cum ai vrut
Din mana Lui vei capata cununa
Daca in Domnul tu te-ai increzut!
Cand boala grea ameninta fiinta
Si nimeni nu te mangaie-n suspin
Cand inlauntrul tau vezi neputinta,
Cand gemetele pe genunchi te tin.....
In hohote de plans te pierzi adesea
Cand nu mai vezi nici soarele pe cer
Durerea ta Isus Hristos o stie
El este mangaierea in dureri!
Si vantul rece sufla tot mai crunt
Cand ranile te dor si n-ai scapare,
Cand lacrimile pe obraji iti curg.....
Increde-te in Domnul totdeauna
Si-atunci cand nu e totul cum ai vrut
Din mana Lui vei capata cununa
Daca in Domnul tu te-ai increzut!
Cand boala grea ameninta fiinta
Si nimeni nu te mangaie-n suspin
Cand inlauntrul tau vezi neputinta,
Cand gemetele pe genunchi te tin.....
In hohote de plans te pierzi adesea
Cand nu mai vezi nici soarele pe cer
Durerea ta Isus Hristos o stie
El este mangaierea in dureri!
Locația:
Oradea, România
marți
Doar Isus m-a salvat
Rataceam prin lumea larga de pacat
Nu stiam incotro merg si n-aveam tel
Nu stiam de-a Sa iubire, nu stiam de Dumnezeu
Dar Isus s-a oprit si-n dreptul meu.
Doar Isus m-a salvat, doar Isus m-a iertat
Mi-a spalat al meu pacat numai El
Doar iubirea Lui mi-a dat ce in lume nu gaseam
Te slavesc si-Ti multumesc, o, Domnul meu.
Azi iti cant si-s fericit ca m-ai iertat
Viata-ntreaga eu i-am dat lui Dumnezeu
Doar cu El voi birui orice necaz
Caci cu mine El va fi neincetat.
Rugaciunea mea se-nalta azi la Tine
Si-mi doresc din inima sa Te-ntalnesc
Si-mi doresc sa fiu cu Tine-n vesnicie
Si sa-Ti cant si-acolo sus o, Domnul meu.
Nu stiam incotro merg si n-aveam tel
Nu stiam de-a Sa iubire, nu stiam de Dumnezeu
Dar Isus s-a oprit si-n dreptul meu.
Doar Isus m-a salvat, doar Isus m-a iertat
Mi-a spalat al meu pacat numai El
Doar iubirea Lui mi-a dat ce in lume nu gaseam
Te slavesc si-Ti multumesc, o, Domnul meu.
Azi iti cant si-s fericit ca m-ai iertat
Viata-ntreaga eu i-am dat lui Dumnezeu
Doar cu El voi birui orice necaz
Caci cu mine El va fi neincetat.
Rugaciunea mea se-nalta azi la Tine
Si-mi doresc din inima sa Te-ntalnesc
Si-mi doresc sa fiu cu Tine-n vesnicie
Si sa-Ti cant si-acolo sus o, Domnul meu.
duminică
Alergam de-atata vreme insetati
Alergam de-atata vreme insetati la vechi izvoare
Insa sufletul tot geme, inima mereu ne doare,
Alergam prin locuri stranii spre a ne gasi odihna
Ne-am pierdut din viata anii si nadejdea si lumina.
Au fost clipe minunate cand am cunoscut izvorul
Ne-nchinam in unitate, ne marturiseam chiar dorul
Nu stiam ce e rusinea, nepasarea, aroganta,
Daruiam camasa, painea, de era nevoie, viata!
Prosternuti in rugaciune laudam pe Cel Prea Sfant
Si sorbind din ape bune eram plini de Duhul Sfant
Le vorbeam de mantuire celor ce ne dusmaneau
Din duhovniceasca fire imnuri sfinte izvorau.
Purtam sarcinile grele celor obositi pe cale
Iar izvoarele rebele ramaneau uscate-n vale.
Cursul apelor curate satura intreg poporul
Inimile insetate urmareau cum vine norul.
Si-azi izvorul nesecat curge limpede-n genune
Noi cu timpul ne-am schimbat nu mai vrem izvoare bune
Pune Doamne-n noi dorinta s-alergam ca altadat'
Sa ne saturam fiinta la izvorul nesecat!
Prosternuti in rugaciune laudam pe Cel Prea Sfant
Si sorbind din ape bune suntem plini de Duhul Sfant
Le vorbim de mantuire celor ce ne dusmanesc
Din duhovniceasca fire rauri sfinte izvorasc!
Insa sufletul tot geme, inima mereu ne doare,
Alergam prin locuri stranii spre a ne gasi odihna
Ne-am pierdut din viata anii si nadejdea si lumina.
Au fost clipe minunate cand am cunoscut izvorul
Ne-nchinam in unitate, ne marturiseam chiar dorul
Nu stiam ce e rusinea, nepasarea, aroganta,
Daruiam camasa, painea, de era nevoie, viata!
Prosternuti in rugaciune laudam pe Cel Prea Sfant
Si sorbind din ape bune eram plini de Duhul Sfant
Le vorbeam de mantuire celor ce ne dusmaneau
Din duhovniceasca fire imnuri sfinte izvorau.
Purtam sarcinile grele celor obositi pe cale
Iar izvoarele rebele ramaneau uscate-n vale.
Cursul apelor curate satura intreg poporul
Inimile insetate urmareau cum vine norul.
Si-azi izvorul nesecat curge limpede-n genune
Noi cu timpul ne-am schimbat nu mai vrem izvoare bune
Pune Doamne-n noi dorinta s-alergam ca altadat'
Sa ne saturam fiinta la izvorul nesecat!
Prosternuti in rugaciune laudam pe Cel Prea Sfant
Si sorbind din ape bune suntem plini de Duhul Sfant
Le vorbim de mantuire celor ce ne dusmanesc
Din duhovniceasca fire rauri sfinte izvorasc!
Cand pasii mei mai urca
Vino Tu, Isuse, vino mai degraba
Lumea asta-i rea si-ar vrea sa ne atraga
Vino Tu, Isuse, vino nu mai sta
Sa ne smulga lumea ar vrea din mana Ta!
Cand pasii mei mai urca inc-o treapta
Pe calea pocaintei, pe drumul catre cer
Atunci vrasmasul rau mai mult ca niciodata
Ar vrea in loc de bine sa fac numai ce-i rau.
Fara de Tine nici-un pas o, Doamne
Pe bratul Tau vreau sa ma stiu mereu
Si-n orice gand Isuse si-n orice zi din viata
Pe Tine inainte te vreau o, Domnul meu!
Lumea asta-i rea si-ar vrea sa ne atraga
Vino Tu, Isuse, vino nu mai sta
Sa ne smulga lumea ar vrea din mana Ta!
Cand pasii mei mai urca inc-o treapta
Pe calea pocaintei, pe drumul catre cer
Atunci vrasmasul rau mai mult ca niciodata
Ar vrea in loc de bine sa fac numai ce-i rau.
Fara de Tine nici-un pas o, Doamne
Pe bratul Tau vreau sa ma stiu mereu
Si-n orice gand Isuse si-n orice zi din viata
Pe Tine inainte te vreau o, Domnul meu!
De cand Doamne ai plecat
De cand Doamne ai plecat
Multi Te striga ne-ncetat
Caci sunt orbi si nu mai au lumina
Nu sunt orbi ca Bartimeu
Vad cararea foarte greu
Au nevoie de putina tina
Suntem orbi si nu vedem
Nu stim incotro mergem
Hai la noi si da-ne iar lumina
Noaptea este foarte grea
Am pierdut cararea Ta,
Unge ochii nostri iar cu tina!
De cand Doamne ai plecat
Multi Te striga ne-ncetat
Au cazut si nu mai au putere
Sunt invinsi de valul greu
Ce loveste tot mereu
Izbavire-ntr-una ei iti cere
Suntem Doamne obositi
De valuri grele loviti
Du la tarm Isuse barca noastra
Mult dorim sa ancoram
Lupta grea sa terminam
Sa vedem Isuse noua casa!
Multi Te striga ne-ncetat
Caci sunt orbi si nu mai au lumina
Nu sunt orbi ca Bartimeu
Vad cararea foarte greu
Au nevoie de putina tina
Suntem orbi si nu vedem
Nu stim incotro mergem
Hai la noi si da-ne iar lumina
Noaptea este foarte grea
Am pierdut cararea Ta,
Unge ochii nostri iar cu tina!
De cand Doamne ai plecat
Multi Te striga ne-ncetat
Au cazut si nu mai au putere
Sunt invinsi de valul greu
Ce loveste tot mereu
Izbavire-ntr-una ei iti cere
Suntem Doamne obositi
De valuri grele loviti
Du la tarm Isuse barca noastra
Mult dorim sa ancoram
Lupta grea sa terminam
Sa vedem Isuse noua casa!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)