Eu n-am avut vreodată s-aduc vreun dar, Isuse,
Pentru iubirea care mi-ai pus-o căpătâi,
Doar dragostea curată şi dorurile duse
Si-nveşmântate-n soare mi-au fost la fel c-a-ntâi.
Iubirea, o, numai iubirea,
Lumină din inima mea,
Să-Ţi cânte în graiuri nespuse,
O, Doamne Isus, aş vrea!
Şi n-am iubit Isuse cuvinte de-nchinare,
Nici rugă de mărire cum aş dori să pot,
Căci graiuri nemaispuse în veac n-ar fi în stare
S-arate ce sfinţire e-n harul Slavei tot.
Nici n-o să am cuvinte topite în iubire,
Nici dragoste aprinsă cât aş dori s-adun.
De-aş vrea să-Ţi spun prea multe, Ţi-aş scade din mărire,
Căci slova e prea strâmtă, oricum aş vrea s-o spun.
Dar o să am odată o harfă fără seamăn,
Ce-Ţi va cânta-mpreună cu zeci de mii de sfinţi,
Când veşnicia toată va fi cu mine geamăn,
Ca-n cea mai dulce strună - cântările fierbinţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.