Psalmul 137

Pe malurile raurilor
Ce curgeau prin Babilon,
Stateau in vremea veche
Evreii dusi ca robi
Plangeau cand gandul lor
Se indrepta catre Sion,
Locasul care-odata
'Nalta spre cer cantari
In salcile batrane,
Ce spre apa se-aplecau,
Isi pusera-a lor harfe
In timp ce se-odihneau
Biruitorii lor cereau
Ca sfintele cantari
Sa fie iar cantate
Si-acolo-n Tara lor.

Ierusalime, Ierusalime!
Ah, mi-e dor, mi-e dor de tine!
Ierusalime, Ierusalime!
Cand voi intra din nou in tine?

Cum sa cantam cantarile
Domnului Dumnezeu,
Pe un pamant in care
Cu toti straini suntem?
Cum sa cantam cantarile
Acelui Care ne-a creat,
Pe un pamant in care
Domnul e uitat?
Ierusalime, dreapta mea
Sa-si uite slujba ei,
Sa se lipeasca limba mea
De cerul gurii ei,
De nu-mi voi aminti de tine
Si de sfantul legamant
Nu-i nici un loc ca tine
Pe acest pamant!

Pe malurile raurilor
Care curg prin Babilon,
Adesea-n asta lume
Suntem priviti ca robi
Dar din robia neagra
Domnul Isus ne-a scapat,
Si spre cetatea sfanta
Noi mergem ne-ncetat
Lasand in urma noastra
Cantarile de jale,
Privim cu ochii tinta
Spre marea sarbatoare,
Cand vom intra atunci pe porti
In cetatea sfanta,
Acolo unde-n veci de veci
Lui Dumnezeu se canta!

Ierusalime, oras dorit,
Unde Domnul e slavit,
Ierusalime, noi vom canta in cor
Cantarea minunata
Pentru Regele Regilor!
Iti multumim ca ne-ai salvat
Si haine albe tu ne-ai dat,
Sa stam mereu in fata Ta, Isuse!
Sarbatoare-n veci va fi,
Caci Tu vesnic vei domni!
Prezenta Ta ne va uimi, Isuse!