Bătrâneţe, şcoală-naltă
de-povară şi de scrum...
Cale aspră şi ciudată,
pe-unde n-am fost niciodată,
niciodată pân'acum...
Bătrâneţe, traistă spartă
de-unde toate cad şi toate pier...
cade orice faptă moartă,
cade slava cea deşartă
şi rămâne cea din Cer!
Bătrâneţe, daltă bună,
care taie cu folos,
taie fala ce se-adună,
taie firea cea străbună
din Mireasa Lui Cristos!
Bătrâneţe, tren de seară...
fără bani, fără bilet...
U-u-u!... ce iute zboară
Şi te duci din gară-n gară
către tainicul magnet...
Dar la urmă... Domnul ştie!...
Colo-n slavă, la hotar...
vom sări de bucurie
şi cu Domnul în vecie
vom fi tineri, tineri iar!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.